PANDELICA  RADEŞ:  TIMPURI  TRECUTE (IX)

PANDELICA RADEŞ: TIMPURI TRECUTE (IX)

27. În timpul clasei a VII-a am fost bolnavă de oreion. Părinţii m-au internat la Spitalul din Săveni, la pavilionul de boli infecţioase. Acolo nu mi s-a făcut alt tratament în afară de faptul că zilnic mă ungea local cu ceva negru. N-am avut regim alimentar, cum se procedează la această boală. La un timp de la revenirea la şcoală, urmările oreionului mi-au produs unele complicaţii, aşa că au urmat alte internări fără nici un rezultat. Pe atunci, anul şcolar era împărţit în patru pătrare, iar la sfârşitul fiecărui pătrar se dădeau teze, aşa că după fiecare internare trebuia să dau tezele restante. Pe atunci era multă materie, exigenţele erau maxime fiindcă învăţământul nu era obligatoriu după ce finalizai cele patru clase. Dovadă e şi faptul că se dădea examen de admitere pentru clasa a V-a. Ca să pot recupera materia predată la care nu asistasem, luam lecţie cu lecţie după manual şi învăţam de la lumina ce venea de la Lună, căci aveam patul în dreptul geamului. Cât mai era jar în sobă, deschideam portiţa de la sobă şi învăţam la lumina dată de jar, apoi aşteptam răsăritul Lunii, căci în nopţile de iarnă Luna este generoasă. Toate acestea se întâmplau după ora nouă şi jumătate seara când, elevul de serviciu, venea cu clopoţelul şi suna stingerea. Nicio clipă nu se admitea să ţinem lampa aprinsă după această oră. Chiar şi în aceste condiţii ajunsesem să iau cele mai mari note din clasă. Uneori o depăşeam şi pe eleva Munteanu de la clasa a VII-a A, cea mai bună elevă de acolo, eu fiind la clasa a VII-a B.

28. Spre sfârşitul anului şcolar a trebuit să mă internez la Spitalul „Sf. Spiridon”, clinica ORL, unde am fost operată lângă ureche, căci eliminam puroi pe nas. M-am întors la şcoală într-o vineri, înainte de serbarea de sfârşit de an şcolar, care era duminica. Deja se amenaja scena în curtea şcolii, se căutau covoare şi flori. A doua zi, sâmbătă, am dat lucrări scrise la toate obiectele, pentru a mi se putea încheia situaţia şcolară. Îmi amintesc faptul că la un singur obiect n-am luat nota 10. Dar ştiam şi eu, şi conducerea şcolii, că nu mă puteam înscrie la nicio şcoală, în vederea admiterii, deoarece venitul anual al părinţilor depăşeau plafonul stabilit, aşa că, la începutul lunii august 1952, direcţia şcolii din Ripiceni m-a chemat şi m-a angajat secretara şcolii. Înaintea mea fusese secretar tot un fiu de chiabur, Gheorghe Mihai, din Borolea Nouă. Acum, familia lui fusese scoasă de la chiaburi, iar el a plecat student la Iaşi, la Biologie-Geografie. Era deosebit de inteligent aşa că a ajuns profesor universitar în domeniu, foarte respectat de colegi şi de studenţi. Acum eu eram secretara şcolii şi-i înscriam în noul an şcolar pe foştii mei colegi.

29. Revenind la momentul când eram în clasa a V-a B, clasa mea, din cei nouă copii, aici mă includ şi eu, înscrişi din satul meu, au mai rămas eu, sora mea şi Buhaciuc Speranţa. Toţi ceilalţi n-au mai trecut de clasa a V-a. S-au pierdut rămânând corigenţi, apoi repetenţi, sau repetenţi direct.   Când am început înscrierile pentru admitere la licee sau şcoli medii tehnice, directorul Bănculescu m-a învoit şi m-a sfătuit să plec la Botoşani, să mă înscriu unde voi putea, căci nu trebuia să prezint adeverinţă de categorie socială.   Să spun că am uitat s-o iau sau că n-am ştiut că-mi trebuie şi că o voi aduce până la examen. Înscrişii trebuia să rămână cazaţi la internatul din strada Bucovina nr. 6, o fostă casă boierească, în vederea vizitelor medicale care durau cam o săptămână. Acolo m-am întâlnit cu mulţi copii din comuna mea, Hăneşti: Hulub Antoaneta, Hulub Gheorghe, Zerfas Constantin, Buliga Mihai, Lebădă Geta şi Talpalaru Florica. Aceştia     s-au înscris, ca şi mine, la Şcoala Medie Tehnică de Statistică. Mai erau şi alţii care n-au fost primiţi la această şcoală, dar se înscrisese la alte şcoli, rămânând şi ei cazaţi aici. Copiii din Hăneşti erau însoţiţi de Silvia (Vica) Hulub, sora mai mare a celor doi fraţi Hulub, care era profesor suplinitor la şcoala din localitatea lor. Ţin minte că Vica Hulub mă ruga să merg în meditator, unde era o tablă de scris, şi să repet exerciţii, cu cei din Hăneşti, la matematică şi gramatică. Îmi amintesc de Irimia, secretarul şcolii, care în ziua intrării la lucrările scrise, ne striga de pe listă, ne legitima şi apoi ne dădea voie să intrăm în sala de clasă. Când a ajuns la mine, a strigat că Airinei Pandelica nu este admisă, pentru că nu are la dosar „categoria socială”. Eu, ca la comandă, am început să plâng şi să mă rog să-mi permită să dau examenele, explicându-i că tot am aşteptat hârtia cu pricina dar încă n-a ajuns, iar în toamnă să nu fiu primită la şcoală fără adeverinţa respectivă. Secretarul, om bătrân, s-a înduioşat şi m-a admis. Am reuşit a treia pe listă, astfel că locul mi-a fost păstrat până în 24 noiembrie când familia mea a fost scoasă de la chiaburi, în urma repetatelor demersuri către Comitetul Central al P.C.R. Între timp, m-am întors la Şcoala din Ripiceni. Aici înscrierile se făcuse înainte de plecarea mea la Botoşani pentru examene, astfel că la secretariat nu era nicio treabă. Mi s-a cerut să fac şi munca de pedagog pentru a supraveghea pauzele elevilor atât în curtea şcolii cât şi în interiorul ei, dar şi programul de internat. Supravegheam meditaţiile de după amiază, duceam elevii în rând la cantină, controlam serviciul fetelor de la cantină, dădeam stingerea şi deşteptarea elevilor, controlam curăţenia în dormitoare. Spre sfârşitul lunii noiembrie am plecat la Şcoala Medie Tehnică de Statistică din Botoşani.

 

 

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus