Orașul cu mii de fete frumoase

Stau cu fratele meu la o terasă de pe Pietonalul Unirii, cu o halbă de bere în față. E o amiază caniculară de iulie, e week-end și aerul este irespirabil.

Depănăm din nou amintiri despre viața noastră petrecută în casa părintească de la Săveni, așa cum facem de cele mai multe ori când ne întâlnim. Nu ne tihnește însă. Un fost coleg de pe vremuri, de la fosta întreprindere de utilaje și piese de schimb, ne zărește și pătrunde agresiv în universul nostru. A lucrat înainte de Revoluție la o fabrică de armament din Ardeal și a venit în orașul nostru într-un fel de domiciliu forțat, fiindcă a avut de-a face cu fosta Securitate. După falimentarea fabricii omul s-a făcut taximetrist, dar nu prea i-a mers.

-Ce mai fac frații Petreuș?- ne atacă el, spunându-ne ca pe vremuri, deși a trecut mai bine de un sfert de veac de când am fost colegi.

-Bine, Mișulică- îi răspunde frate-meu în zeflemea. Dar tu ce mai faci? Tot cu minorele te întreții?

Replica lui frate-meu și-a atins ținta fiindcă numitul Mișulică s-a fâsticit total. Pe vremea când eram colegi de serviciu, era de notorietate apetitul sexual al acestuia, dus până la episoade hilare. Când nevastă-sa lucra în schimbul doi la „Textila”, Mișulică se ducea în Parcul Eminescu și agăța gagici. Dintr-o eroare, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, o fătucă care s-a dat venită în delegație din Capitală și care i-a căzut la așternut, s-a dovedit a fi… minoră. Pretext ca tovarășul inginer Mișu să facă obiectul unei anchete a miliției din acea vreme, din care a ieșit destul de șifonat, acceptând în contrapartidă, o colaborare cu organele, lucru despre care nu se sfia să-l spună celor apropiați.

-Hai bă, că am trecut și eu de cincizeci de ani, gata cu aventurile. Am fată de douăzeci și cinci de ani. Mâine-poimâine se mărită…- ripostă Mișu cât se paote de iritat.

-Ok Mișulică! Dau o bere- îi zise frate-meu care plusă din nou: Și ce e mai nou prin oraș, că tu trebuie să știi! Voi sunteți la curent cu de toate. Cine o mai pune, cu cine?

-Hai, băăă!- ripostă Mișu. Sunt rupt de realitate. Tocmai am venit din Cipru…- spuse el și arătă drept dovadă fața înegrită de soare.

-Ce să cauți tu acolo? Ți-au dat băieții misiune în afara țării?- atacă din nou frate-meu care nu se poate abține deloc în astfel de cazuri să facă bășcălie.

-Nu, băăă!Am fost la muncă, că nu-mi mai ajung banii. Am muncit la curățat piscine, dar nu a mers decât 2-3 luni și apoi am cules măsline. Abia am adus o mie de euroi acasă, dar am făcut foame mare. Nu mai ține să te duci în afară. Nici în Italia, nici în Spania, nici în Grecia sau aiurea. Nu mai merge. Munca necalificată nu se mai plătește bine. Cine spune că face peste o mie de euroi pe lună, e mincinos…

Mișu se așeză între noi și sorbi zgomotos din halba pe care chelnerul i-o aduse imediat, la comandă.

-Tu ce mai faci, domn’ Lică? Mă uit la ziarul tău pe internet, dar nu prea scrii. Bagi numai știri. De ce nu scrii despre politicienii noștri, că asta se citește acum? Ce părere ai de DNA? Face treaba bună, nu? Ce zici, tu ca ziarist?

-Păi, ce să zic, Mișulică? Caca-maca, andromaca. Dă bine la populație, ca să nu zic altceva. Face imagine…-îi răspund, la instinct, fără să mă gândesc. Îmi dau seama imediat de gafă. Ăștia, informatorii de ieri și de azi, sunt specialiști în provocări!  Încerc să dreg busuiocul.

-Mișulică, toate astea, cu arestările pe care le face DNA-ul acum zilnic etc . etc. , după ce a stat pe vremea portocaliilor bine mersi în banca lui, fac parte dintr-un scenariu foarte deștept. Dar ce ne interesează pe noi ? Suntem prea mici, prea neînsemnați- încerc eu să distanțez subiectul pentru a-l băga pe respectivul în ceață. Dar individul nu se lasă…

-Văd, domn’ Lică că ai opinii despre politică. De ce nu faci niște editoriale deștepte, gen Cristoiu sau C.T. Popescu, așa cum scriai după revoluție, mai ții minte? Că noi citeam dimineața la „Gazetă” mai întâi editorialele tale – mă atacă el.

-Băi Mișulică, știi ceva, chiar nu mă interesează! Sunt alții care scriu despre așa ceva pe trei arginți. Nu scriu despre politicienii noștri decât ocazional, când se întâmplă ceva spectaculos, benefic pentru comunitate. Și noi nici nu avem la Botoșani politicieni. Sunt niște caricaturi acolo, care își fac interesele și din patru în patru ani păcălesc oamenii…

Discuția se opri ca la comandă, privirile noastre lipindu-se pe două domnișorele care treceau prin fața cafenelei braț la braț, vesele și zgomotoase. Nu aveau mai mult de șaptesprezece-optsprezece ani și erau strălucitoare. Una dintre ele în niște blugi mulați, rupți în genunchi, cu părul auriu în vânt, cealaltă, brunețică, tunsă scurt, într-o rochiță albă, superbă, puțin deasupra genunchilor, care îî punea în evidență un trup zvelt, de zeiță greacă.

  • Băi frate, ce bunăciuni! Ce face fetele?- nu se putu Mișu să nu strige în gura mare la mișto și puștoaicele îl auziră, furându-ne cu ochii, chicotind și grăbind pașii .

  • Mișulică, ești nebun?- îi zise frate-meu. Ne faci de râs! Ne cunoaște lumea bună pe aici.

  • Băi, Petreușilor, viața trebuie trăită! Ceea ce ți se oferă, trebuie să iei. Că altfel, rămâi cu buza umflată. Nu vedeți că fetele astea cer…

  • Băi, Mișulică, parcă spuneai că ai acasă și tu așa ceva?- îi zisei , încercând să-i temperez entuziasmul. Ce te dai așa în spectacol?

  • Am și eu o minunăție din asta- a terminat FEAA – ceva cu economia afacerilor- la Iași și acum face pe vânzătoarea la Mall. Vă dau voie, puteți s-o admirați la magazinul de încălțăminte femei. Îi seamănă lui nevastă-mea, e o frumusețe, parcă nici nu ar fi fata mea. Dar e fiică-mea, că îmi moștenește mintea. Ce să facă, dacă nu și-a găsit un loc de muncă pentru studiile ei, acceptă să fie vânzătoare! Să se ducă în Europa și să facă prostituție? Mai bine acasă, în siguranță! Mă doare însă că, uite, nu se poate realiza. A vrut să facă un masterat dar s-a răzgândit. La ce să-i ajute? Dar fetele voastre ce fac?

  • A noastre sunt în deplasare- răspunse frate-meu. A mea e la Iași, la o companie internațională de IT și a lui domn’ Lică e la Cluj, a terminat și ea calculatoarele.Tot câte douăzeci și cinci de anișori au și ale noastre…

  • -Da, dom’le-remarcă Mișu, știu, parcă ne-am vorbit să facem toți fete și tocmai în anul revoluției…

  • -Care revoluție, Mișulică?- îl apostrofai eu. Spui că îmi citeai editorialele de la ziar. Nu mai ții minte alea în care ziceam că totul nu a fost decât o panaramă? Răspunsul lui Mișu nu mai veni, fiindcă din nou privirile noastre se lipiră ca un magnet de un grup de adolescente ce trecu prin fața terasei. Cu mutrițe șmechere și scumpe, mai exuberante decât precedentele și mai zgomotoase…

-Băi, frate? Dar la ce asistăm noi? E cumva vreo expoziție în aer liber și noi nu știm? De unde au ieșit și bunăciunile astea? Băi, băiete, băăăă!- se dădu iar în spectacol Mișu .

    • E vacanță, Mișulică! Se plimbă fetele prin oraș-găsi o explicație frate-meu.

    • Să știți un lucru – adăugai eu, găsind prilejul de a face cunoscută o observație de ziarist. Uite, de zece ani bat Clujul, de când băiatul și fata mea stau acolo, dar niciodată nu am văzut, nici măcar în timpul anului universitar când vin studenți din toată țara, atâtea fete frumoase pe metru pătrat ca la Botoșani. Intrați la mall, așa , din întâmplare, și o să vedeți părinți cumpărând spășiți, pentru astfel de floricele, o bluziță, o rochiță, o săndăluță…și uitați-vă și la prețuri. Nu am avea în Botoșani atâtea fete frumoase dacă părinții lor nu le-ar ocroti copilăria și adolescența cu tot ce e mai bun. O colegă de serviciu mi-a povestit că a făcut un CAR exclusiv pentru a o îmbrăca pe fiica sa de clasa a opta, care a câștigat un concurs de frumusețe între școli și a fost cooptată să prezinte o emisiune pentru copii la televiziunea locală. Vă dați seama? Hăinuțe de vreo două mii de lei… Și ambii soți au salarii cu un milion-două peste minimul pe economie! Multe sacrificii se fac pentru ca fetele noastre să arate așa! – mi-am încheiat eu pledoaria, concluzionând: decât să scriu despre niște politruci de doi bani, mai bine scriu despre fetele frumoase din Botoșani, despre miile de fete frumoase care pot fi văzute și admirate la noi…

-Dom’ Lică, ești ziarist, tu știi mai bine ca noi, profanii, cum stă treaba-replică Mișu, dând pe gât ce mai rămăsese în halbă. Aștept să scrii despre gagici, și pune și pe facebook, că ai succes rapid acolo. Nu uita să pui și niște poze, acolo, să ne clătim ochii- încheie el și ne părăsi la fel de repede precum venise.

Acum mă tot chinuiesc să scriu un editorial despre miile de fete superbe ale Botoșaniului. Le admirăm la tot pasul în fiece zi, pentru că ele ne luminează viața și prin ele ne bucurăm că existăm…Greu de găsit cuvintele care să le cuprindă personalitățile, exuberanța, frumusețea ingenuă… Foarte greu…

                                         Vasile  TIMOFCIUC

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus