O vedetă a rămas fără inimă

O vedetă a rămas fără inimă

Câștigătorul concursului Eurovision 2017, Salvador Sobral, este ținut în viață de medici grație unei inimi artificiale, adusă din SUA, care a costat 110.000 de euro. S-a recurs la această soluție temporară până se va găsi un donator în vederea unui transplant de cord. Cântărețul, care a fost conectat la un aparat instalat în afara corpului, aproape de inima sa, este ținut sub supraveghere la Spitalul Santa Cruz, din Carnaxide. Astfel, i se garantează un flux normal al sângelui, având în vedere că această funcție nu era asigurată pe cale naturală. Starea sa de sănătate s-a îmbunătățit după conectarea la inima artificială, dar este nevoit să stea la pat. Sobral este internat deja de o lună în spital, unde a fost transportat de urgență din cauza oboselii acumulate în ultimele luni. Când s-a prezentat la Eurovision, în luna mai, era deja avertizat de medici că inima sa ar putea să cedeze, însă câștigarea concursului l-a determinat să participe la o serie de evenimente promoționale și concerte. Situația l-a obligat să-și oprească pentru moment cariera muzicală, fapt marcat printr-un concert de despărțire de fanii săi, care a avut loc la 8 septembrie, în grădinile din Casino de Estoril, la 25 de kilometri de capitala portugheză. În cadrul spectacolului, nu și-a putut stăpâni lacrimile, în timp ce sora sa, compozitoarea Luisa Sobral, îl îmbrățișa, iar în aer zburau sute de baloane albe în formă de inimă.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus