O pace politică pentru un blat!

Ce au făcut în ultimii patru ani aleșii noștri locali ? S-au ciondănit prin ședințele de Consiliu, și-au adresat jigniri unii altora, s-au reclamat reciproc la DNA sau Parchet, s-au dat în judecată unii pe alții, s-au acuzat reciproc prin comunicate de presă, într-un cuvânt, au scârbit opinia publică cu comportamentul lor de mahala. Au făcut ei ceva, la modul concret, pentru comunitatea botoșăneană? Nimic! Proiectele moștenite s-au derulat foarte greu. Unele au fost stopate chiar, s-au pierdut importante fonduri europene… Și nici un proiect nou nu s-a conturat în acești ani.

Și dintr-o dată a venit această pace politică! Brusc, dumnealor au ajuns la un numitor comun. Ii interesează, ca niciodată, viitorul urbei! Cu un mic circ, mimând, vezi Doamne, oarece obiecții, respectivii au semnat documentul, un vicleșug pus la cale de comun acord, și gata!

Să-i credem că sunt onești? Nu avem nici un motiv! Cunoscându-i foarte bine, un scenariu pare tot mai plauzibil. Băieții deștepți, care păstoresc acest județ de mai bine de două decenii, au bătut palma: „Câștigați voi municipiul, luăm noi județul! Câștigăm noi municipiul, vă dăm vouă județul! Ca să ne fie bine și nouă şi vouă!”

Și, ca niciodată, cadrul creat este perfect pentru acest blat. Viitorul primar al municipiului va fi ales dintr-un singur tur, și luând în considerare că intențiile de vot ale botoșanenilor sunt undeva la 50%, acesta va putea fi ales și cu 15-20% dintre votanți. În ceea ce privește viitorul președinte al Consiliului Județean, acesta va fi ales numai de către consilierii județeni, deci orice fel de tranzacție politică e posibilă.

Noi, cei care le-am dat votul, creditându-i ani la rândul să ajungă unde au ajuns, vom rămâne din nou păcăliți și tot mai apăsați de grijile cotidiene, fiindcă viața noastră nu se va îmbunătăți deloc. Respectivii nu-și vor schimba năravul! Vor continua să-și urmărească interesele personale, să acumuleze din afaceri oneroase, noi averi, să gestioneze banul public după bunul lor plac, să păstreze pentru ei și familiile lor cele mai bănoase locuri de muncă, și să ne sfideze cu orice ocazie.

Cine poate să-i oprească?

                             Vasile TIMOFCIUC

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus