O nouă manifestare din cadrul proiectului regional ”Moșteniri culturale”

O nouă manifestare din cadrul proiectului regional ”Moșteniri culturale”

Joi, 21 martie, ora 12.00, la Filiala Nr.2 Grivița a Bibliotecii Județene ,,Mihai Eminescu” va avea loc activitatea ,,Și-am zis verde, buburuză, poezie într-o frunză” dedicată Zilei Internaționale a Poeziei. Activitatea, la care participă elevi, părinți și cadre didactice de la Școala Gimnazială nr.2 Botoșani, face parte din proiectul regional ,,Moșteniri culturale” inclus în CAER 2019, poziția 457, domeniul cultural-artistic, culturi si civilizații.

Temele abordate în cadrul activității vor fi: ,,Creația- comoara sufletului”- poezii ale elevilor de la Cercul literar ,,Poetica Magna”- prof. Angela Chiriac, ,,Poezia- liant intercultural”- poezii în limba rromani- prof. Larisa Azulufei, ,,Istoria în creațiile poetice”-prof. Dănuț Prodan și ,,Arte poetice”- recital – prof. Cojocariu Luminița. Cu ocazia acestui eveniment va fi vernisată și expoziția cu creațiile plastice ale elevilor, inspirate din operele poeților naționali.

Angela Chiriac, profesor de limba română și coordonator al Cercului literar ,,Poetica Magna”, a prefațat evenimentul: ,,În fiecare om există sentimente puternice și dorința de a le mărturisi, în fiecare există un poet anonim încă, un creator timid. De aceea am considerat oportună implicarea elevilor în activități extrașcolare care să încurajeze deschiderea spre creativitate și cunoaștere, experimentând concret actul artistic și oferindu-le încredere în propriile posibilități de exprimare a emoțiilor și a trăirilor prin poezie”.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus