Numărul infectărilor cu COVID-19 în rândul personalului din instanțe a crescut în ultimele 10 zile

Numărul infectărilor cu COVID-19 în rândul personalului din instanțe a crescut în ultimele 10 zile

Numărul infectărilor cu COVID-19 în rândul personalului din instanțe a crescut de la 546 la 673 în ultimele 10 zile, informează Ministerul Justiției, într-un răspuns pentru G4Media. În total, de la începutul pandemiei de coronavirus, trei grefieri și un judecător au murit și alte 10 persoane sunt internate la ATI.

Ministerul Justiției susține că a luat o serie de măsuri care au limitat răspândirea coronavirusului iar printre acestea s-a numărat și achiziționarea de echipamente pentru ca până la sfârșitul anului toate instanțele să beneficieze de posibilitatea digitizării dosarelor.

  • ”De la debutul pandemiie și până astăzi, Ministerul Justiției, prin compartimentul de specialitate, s-a implicat în oferirea logisticii și suportului tehnic necesar lucrului de la distanță. Astfel, angajații din justiție au posibilitatea să își desfășoare de la distanță activitățile de serviciu, accesând prin VPN mediul de lucru de la birou. În completarea acestei măsuri, s-au efectuat demersuri pentru achiziționarea de laptopuri necesare prestării muncii de la distanță, instanțele primind atât sumele necesare achiziționării acestor echipamente, cât și caracteristicile tehnice necesare demarării achizițiilor;
  • De asemenea, s-au făcut demersuri pentru obținerea de fonduri necesare achiziției de terminale pentru videoconferințe, astfel încât să fie dotate toate sălile de judecată. Începând cu luna septembrie, a început derularea achizițiilor la nivel local, iar pe măsură ce acestea sunt livrate în fiecare locație, direcția tehnologia informației din Ministerul Justiției împreună cu serviciul de telecomunicații speciale asigură suportul tehnic pentru instalarea și configurarea acestora.
  • Au fost alocate sumele necesare achiziționării de scannere profesionale utilizate pentru digitizarea dosarelor din Justiție astfel că până la sfârșitul acestui an se estimează că aproape toate instanțele vor deține echipamentele în numărul solicitat. Acestea vor reprezenta o componentă importantă și pentru viitoarea versiune a aplicației ECRIS, aflată în prezent într-o fază avansată de analiză a funcționalităților.
  • Proiectul de dezvoltare propriu-zisă a aplicației ECRIS este programat să debuteze în prima parte a anului viitor și își propune să dezvolte o nouă versiune superioară tehnologic a aplicației ECRIS care va conține inclusiv funcții privind dosarul electronic pentru cetățeni, statistică judiciară integrată, comunicarea online cu alte aplicații, inclusiv, spre exemplu, cu sistemul privind plata electronică a taxelor etc”, se arată în răspunsul transmis de Ministerul Justiției pentru G4Media.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus