Modificări legislative pentru botoşănenii ale căror drepturi funciare încă nu au fost constituite/ reconstituite

Modificări legislative pentru botoşănenii ale căror drepturi funciare încă nu au fost constituite/ reconstituite

Comunicat de presă
În Monitorul Oficial 679/6 august 2018 a fost publicată Legea 231/2018 pentru modificarea şi completarea Legii Fondului Funciar 18/1991. Actul normativ reglementează situaţia juridică a terenurilor aferente caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti şi curtea şi grădina din jurul acestora precum şi terenurile aferente locuinţelor care nu au fost cooperativizate prin constituirea/ reconstituirea dreptului de proprietate, cu îndeplinirea anumitor condiţii.
Concret, noua lege instituie un termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare (trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial) în care atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice POT FORMULA CERERI pentru reconstituirea/ constituirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri cu îndeplinirea condiţiilor legale.
În cazul terenurilor din zona cooperativizată, DOVADA SUPRAFEŢELOR DE TEREN aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti SE POATE FACE cu acte de proprietate, carte funciară, registru agricol sau alte documente funciare la data intrării în Cooperativa Agricolă de Producţie (CAP).
Legea 231/2018 vine însă şi cu o noutate în sensul că, în lipsa acestor documente, DOVADA se va putea face prin ORICE MIJLOACE DE PROBĂ inclusiv DECLARAŢII AUTENTICE de martori!
Pentru terenurile aferente locuinţelor care nu au fost cooperativizate, deţinătorii/ moştenitorii acestora pot solicita Comisiei Judeţene de Fond Funciar emiterea titlurilor de proprietate în următoarele condiţii:
-Dacă solicitantul figurează în Registrul Agricol sau Registrul Cadastral şi în evidenţele fiscale
-Dacă terenul este în proprietatea statului român şi persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcţiilor de pe terenurile care fac obiectul Legii 231/2018.
-Dacă terenurile nu fac obiectul cererilor de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate, formulate de alte persoane.
Nu fac însă obiectul Legii 231 cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în temeiul articolelor 23, 24 şi 27 din Legea Fondului Funciar 18/1991, aflate în curs de soluţionare prin procedură administrativă sau judiciară.
Noua lege aduce modificări şi cu privire la scoaterea temporară sau definitivă, respectiv introducerea în circuitul agricol al terenurilor cu stabilirea tarifului în Anexa 1 a Legii, tarif datorat pentru aceste operaţiuni.
„Odată cu apariţia acestei legii, Instituţia Prefectului a comunicat tuturor Comisiilor Locale de Fond Funciar de pe raza judeţului, în atenţia primarilor, copie după lege şi li s-a pus în vedere luarea tuturor măsurilor pentru aducerea la cunoştinţa cetăţenilor a noilor modificări ale Legii 18/1991 precum şi deschiderea unui registru unic pentru înregistrarea cererilor şi soluţionarea lor”, a declarat prefectul Dan Şlincu.
Cererile cetăţenilor vor fi depuse la primăria pe raza căreia se află terenul respectiv.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus