Minor fără permis de conducere depistat în trafic

Minor fără permis de conducere depistat în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism deşi nu deţinea permis de conducere.

În ziua de 14 septembrie a.c. în jurul orei 01.05, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi a oprit pentru control pe raza localităţii de frontieră Lozna, județul Botoşani, un autoturism marca Audi condus de R. P.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că tânărul este minor, având vârsta de 16 ani şi nu avea dreptul de a conduce.

În vederea continuării cercetărilor, minorul a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, unde, în prezenţa tutorelui legal, a declarat ca a luat autoturismul marca Audi, din curtea locuinței părinților, fără acordul acestora, și l-a condus până când a fost oprit în trafic de echipajul poliției de frontieră.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus