Ministrul Tineretului și Sportului în vizită la Botoșani

Ministrul Tineretului și Sportului în vizită la Botoșani

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat miercuri că ministrul Tineretului și Sportului, Marius Alexandru Dunca a dat curs invitației sale de a face o vizită în județul Botoșani în ziua de vineri, 9 iunie a.c. 

Cu această ocazie ministrul Tineretului și Sportului va purta discuții cu reprezentanții din administrația locală cu privire la dezvoltarea și susținerea competițiilor sportive la nivelul județului Botoșani. 

Ca senator de Botoșani îmi doresc să invit la noi în județ cât mai mulți membri ai Guvernului pentru a lua la cunoștință realitățile, prioritățile și problemele reale cu care ne confruntăm. În acest sens, l-am invitat pe domnul ministru Dunca pentru a identifica împreună cu autoritățile județului nostru soluții viabile de susținere a sportului de masă în Botoșani. O țintă importantă pentru noi este dezvoltarea activităților și competiților sportive în rândul copiilor și adolescenților botoșăneni”, a declarat Doina Federovici. 

În contextul vizitei din Botoșani, ministrul Dunca va fi prezent la deschiderea oficială a finalei Campionatului Național de Cadeți la lupte greco-romane, lupte feminine și lupte libere ce va avea loc la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din municipiul Botoșani în perioada 9-11 iunie.

 „Ca un bun botoșănean, dar și ca senator al României, am fost și voi fi mereu alături de Clubul Sportiv Botoșani. I-am spus ministrului că este unul dintre cele mai performante cluburi din țară, având în vedere numărul de medalii obținute de tinerii care activează aici. Am profitat de ocazie și l-am invitat la deschiderea finalei de cadeți la lupte greco-romane, un eveniment pe care îl putem organiza în Botoșani, ca urmare a condițiilor bune pe care le poate oferi acest club sportiv,” a precizat Doina Federovici. 

La Campionatul Național de Cadeți ce va avea loc la Botoșani vor participa peste 800 de sportivi și antrenori din toată țara și oficiali ai Federației Romane de Lupte. 

În 2016 Clubul Sportiv Botoșani a găzduit un alt eveniment de anvergură națională în domeniul luptelor greco-romane, respectiv Campionatul Național pentru copii.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus