Ministrul pentru românii de pretutindeni şi ambasadorul Italiei au dat la Botoşani  startul campaniei naţionale “Informare acasă! Siguranţă în lume”

Ministrul pentru românii de pretutindeni şi ambasadorul Italiei au dat la Botoşani startul campaniei naţionale “Informare acasă! Siguranţă în lume”

Miercuri, în sala de ședințe a Instituției Prefectului din Botoșani, ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, și Marco Giungi, ambasadorul Italiei în România, au dat startul campaniei naţionale “Informare acasă! Siguranţă în lume”.

Programul-pilot își propune informarea românilor care vor să lucreze, să înveţe sau să studieze în străinătate pentru a afla drepturile şi obligaţiile pe care le au în fiecare ţară, însă vizează şi o informare a acestora cu privire la oportunităţile pe care le au dacă vor să revină pentru a munci acasă.

Andreea Păstîrnac, ministru pentru românii de pretutindeni, a subliniat faptul că Ministerul Românilor de Pretutindeni încearcă să coordoneze competenţele a patru ministere ( N.R. Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Românilor de Pretutindeni ) astfel încât să încerce să vină în sprijinul cetăţenilor români aflaţi nu doar în situaţii de criză, dar pe tot parcursul deciziei lor de a se regăsi pe piaţa muncii din UE.

O parte importantă a acestei campanii este informarea cetăţenilor noştri pentru a-i motiva să revină în România şi să se reintegreze pe piaţa muncii de acasă. Vă veţi întreba de ce începem la Botoşani? Există o preocupare extraordinară a parlamentarilor din Botoşani şi a autorităţilor locale pentru aceste probleme şi răspundem în acest fel unei invitaţii care a fost lansată cu două luni în urmă şi ne bucurăm că astăzi suntem alături de voi.Noi le recomandăm românilor din străinătate să nu ajungă în situaţii extreme, dificile, pentru că de multe ori la consulatele noastre se ajunge cu situaţii extreme, care sunt greu de rezolvat. Vrem să extindem linia verde, pentru a putea da consultanţă de la început, pentru aceste aspecte care par minore, dar care îl vor proteja pe cel care pleacă să trăiască pentru o periodă în străinătate, de angajatorul care să profite de faptul că nu ştie limba sau legislaţia. Astăzi, pe piaţa muncii de acasă se găsesc extrem de multe oferte şi e foarte important că foarte mulţi dintre cei care lucrează în străinătate dobândesc experienţă, studiază, sunt dornici să revină acasă cu toată această experienţă şi să se reintegreze pe piaţa muncii din ţară , a declarat printre altele ministrul Andreea Păstîrnac.

Ambasadorul Italiei la Bucuresti, dl. Marco Giungi, a spus că în Italia sunt la ora actuală peste 1,2 milioane de români și că ignoranţa este exploatată peste tot.“Niciodată oamenii nu sunt exploataţi, ci ignoranţa este exploatată! În Italia ca şi în România, drepturile civile sunt universale. Şi drepturile civile includ dreptul la avea un salariu minim, un program de muncă cu un maxim de ore, la condiţii minime şi demnitate”, a susținut ambasadorul Marco Giungi.

Campania de informare începută în județul Botoșani, va continua în Suceava (10 august) și Neamț (11 august) precum și în alte regiuni ale țării.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus