Ministrul Gabriel Petrea a participat la ședința Comisiei de Dialog Social

Ministrul Gabriel Petrea a participat la ședința Comisiei de Dialog Social

Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel PETREA, a pasrticipat vineri, cu prilejul vizitei sale la Botosani, la ședința Comisiei de Dialog Social.

Au fost prezenți la discuții, alături de membrii Comisiei de Dialog Social, toți parlamentarii botoșăneni, reprezentanți ai altor instituții și organizații botoșănene, reprezentanți ai patronatelor, sindicaliști din cele mai diverse domenii de activitate din județ.

Cum era de așteptat, ministrul Gabriel Petrea a declarat celor prezenți că prioritatea activității sale este întărirea dialogului social, dovadă si această vizită făcută în teritoriu. “Ne propunem în această perioadă să eficientizăm comunicarea. Vom standardiza aceste comisii de dialog social şi ne propunem ca şi la nivelul comisiilor de la nivel judeţean să le dăm o importanţă mai mare. Vrem să demarăm consultări publice pe subiecte importante, cum ar fi, de exemplu, legea prevenţiei, extrem de aşteptată de mediul de afaceri. Încercăm să punem această lege în practică în cel mai scurt timp “, a declarat printre altele ministrul Gabriel Petrea.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus