„Ministerul Educației a aprobat organizarea și funcționarea învățământului dual”- declară deputatul  PSD Mihaela Huncă  

„Ministerul Educației a aprobat organizarea și funcționarea învățământului dual”- declară deputatul PSD Mihaela Huncă  

Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunțat astăzi că Guvernul a adoptat metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual.

Domnul Ministru Pavel Năstase, așa cum a promis la începutul mandatului s-a ținut de cuvânt și a promovat ordinul de ministru pentru dezvoltarea învățământului profesional din țara noastră. Cel mai important este faptul că vom avea o relație directă între operatorii economici interesați să pregătească și să angajeze forță de muncă calificată, tinerii care își doresc să învețe o meserie, unitățile de învățământ, și administrațiile publice locale din fiecare localitate”, a declarat Mihaela Huncă.

Contractul de parteneriat prevăzut în metodologia de organizare a învățământului dual stabilește că operatorul economic are obligația să asigure echipamentele, materiile prime și materialele consumabile pentru calificarea elevilor, precum și resursele umane, respectiv tutorii care să îi pregătească pe tineri într-o meserie. De asemenea, agenții economici trebuie să asigure fiecărui elev o bursă, a cărui cuantum să fie cel puțin la nivelul celei acordate din fonduri publice.

Unitățile de învățământ sunt responsabile cu punerea la dispoziție a spaţiilor de instruire, în timp ce unitățiile administrativ teritoriale se ocupă de cheltuielile necesare pentru funcţionarea în bune condiţii a întregului proces de educaţie şi formare profesională.

Consider că prin promovarea învățământului dual vom genera noi locuri de muncă, le vom oferi angajatorilor din fiecare zonă a țării forță de muncă calificată și vom crește numărul de tineri care să facă parte din clasa de mijloc prin asigurarea unor salarii decente”, a declarat deputatul PSD.

Pentru pregătirea profesională, fiecare elev major, respectiv părintele, tutorele sau susţinătorul legal al elevului minor încheie un contract individual de pregătire practică cu operatorul economic şi unitatea de învăţământ. Contractul are ca scop formarea profesională a elevilor, în vederea angajării lor după absolvire în conformitate cu nivelul de pregătire şi competenţele certificate. Învăţământul dual se finalizează cu examen de certificare a calificării profesionale. De programele de pregătire profesională pot să beneficieze absolvenţii învăţământului obligatoriu până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus