MIHAELA ARHIP, POETA CARE SE VREA ROB ANOTIMPURILOR

MIHAELA ARHIP, POETA CARE SE VREA ROB ANOTIMPURILOR

RECENZIE de GEORGICĂ MANOLE

 

Mihaela Arhip este o poetă adevărată şi, aş zice, nepotrivită timpului acesta în care principalele preocupări constă în alienarea şi dezumanizarea individului.  Sângele versurilor acestei poete se purifică prin simţul vizual,  ea nefiind adepta spaţiilor deschise, simţind o plăcere deosebită să rămână în cadrul strâmt al zonei care i se dă  şi în care se exprimă apelând voit la modalităţi simfonice pentru a pune în evidenţă valoarea  poetică a propriului eu. Sedusă de fondul obscur al fiinţei, cum ar zice Radu G. Ţeposu, nu lipsesc puseurile ezoterice. Dacă m-aş întâlni cu ea pe stradă n-aş identifica-o.  Dacă ar fi să piardă nişte versuri nesemnate, şi s-ar întâmpla să le găsesc, le-aş recunoaşte dintr-o mie după fragilitatea eu-lui, caracteristică greu de identificat la alte poete ale Botoşaniului. Mai cred că Mihaela Arhip s-ar regăsi într-o dorinţă cehoviană: „La om totul trebuie să fie frumos: şi trupul, şi sufletul, şi mintea”.  Cu siguranţă că le are pe toate. Volumul în discuţie, „(I)reversibil” (Editura „Eikon”, Cluj-Napoca, 2011),  este al treilea după alte două scrise în aceeaşi zonă a intimităţii maxime: „Sfârşitul inocenţei” (2002) şi „Libertatea unui condamnat la viaţă” (2009). Concepută ca un jurnal care se deschide şi se închide pe întinderea unui an (toamna lui 2010 – toamna lui 2011), fiecare anotimp vine cu recuzita lui imprimând poetei o stare de nefericire creativă, punându-i în evidenţă anumite virtuţi mentale.  Poemele, ca însemnări speciale, se supun perfect definiţiei jurnalului dată de Gabriel Liiceanu („Uşa interzisă”, p. 323): „Este unul al spovedaniei (ajung la mine mărturisindu-mă) combinat cu descoperirea de sine a celui care îmi citeşte mărturisirea (te ajut să ajungi la tine prin mine). Mă ofer mie, dar de fapt mă ofer ţie. Rezultatul este un eu lărgit în care „eu” şi „tu”, străini până atunci, ne apropiem atât de mult încât ne tămăduim împreună: eu mă împac cu mine ajungând la tine,  tu te descoperi pe tine descoperindu-mă pe mine şi te împaci cu tine”.  Mihaela Arhip scrie jurnalul unui an nu din perspectivă istorică ci printr-o expunere a gândurilor ca rezultat al introspecţiei vizuale; „Privit de la fereastra de alături, / sentimentul acesta / pare să mă trăiască el pe mine /  ca pe o întâmplare străină. // E vechi, rebel, trecut prin patul atâtor gânduri, / simplu, ciudat, indescifrabil / ca o figură conturată vag în zaţul cafelei, / Confuz ca umbra unei păsări în oglinda apei, / indecent, banal, inexplicabil, / imposibil de cuprins întreg în cuvinte sau gesturi, / amar, înşelător, sălbatic, /unic.”(7 decembrie). Astfel că va rezulta mereu un şir de introspecţii concretizate prin gânduri ce-şi găsesc locul într-o poezie. Întreaga desfăşurare a timpului ales pune în faţa cititorului o linie leibniziană, explicată de filozof prin faptul că spiritul obligă gândul să regândească ce a gândit. Pe acest procedeu, Mihaela Arhip ia un sentiment prin care ne obligă să ne gândim la el, ca apoi să revină la gând, iar noi să găsim gândul gândului etc., volumul fiind o serie leibniziană de sentimente, idei şi gânduri nesfârşite: „Port pe tălpi toate gândurile / Pe care le-am călcat în picioare / de-a lungul timpului. // Şi nu mă pot opri nicăieri. // Mi-e teamă / să nu prindă rădăcini.” (29 ianuarie) sau „Aproape vie, / lacrima pe care am şters-o astăzi / din colţul ochiului meu, / va curge mâine pe obrazul altcuiva. // Poate ar fi trebuit să o plâng până la capăt?”(15 februarie).

Interesant este că poezia acestui volum iese din arhitectura europeană  a timpului, una  plină de bifurcaţii,  şi se duce undeva spre toposuri borgesiene, unde „scurgerea timpului şi timpul alcătuiesc o singură taină, şi nu două” (J. L. Borges).  Astfel de zile îşi alege poeta încercând mereu să descifreze  misterul lor: „Mi-ar plăcea / să desfac ziua de astăzi de coajă / ca pe o portocală / şi să-i storc în cuvinte miezul / rece şi dulce-acrişor al după-amiezii (…) (7 ianuarie); „Am căutat până seara târziu / iarna de altădată (…)(10 ianuarie); „O altă zi, / acelaşi vârf al nimănui, care trebuie atins, / aceeaşi piatră / care, de-atâta vreme, şi-a săpat amprenta / pe palmele mele, pe fruntea mea, / în fiecare clipă alte gânduri devin cuvinte (…) (21 februarie) etc.Pe acest principiu  poezia devine una a stării de paznic al timpului pe un segment finit al lui unde misterul zilei se transformă în poezie şi ca rezultat al concentrării efectelor vizuale produse de fiecare anotimp. Miezul toamnei face ca ploaia să se retragă în gânduri,  căderea în umbră fiind inevitabilă.  Iarna, prin fenomenele ei, anulează unele detalii obligând poeta să rămână la nivelul ideilor. Primăvara îndeamnă sufletul la rătăciri, la iertare, la iubire chiar, adesea instalându-se migrenele şi uitarea. Orice vară merită retrăită. Revenirea în toamnă nu e una ca a tuturor: „Toamna / începe atunci când ţi se scutură sufletul / la picioarele celorlalţi, / când se retrage în miezul lui, / cum se retrag arborii,ca să se apere de frig, / şi când ştii / că îţi vei petrece ploile nesfârşite ale lui noiembrie / singur / după o vară absurd de frumoasă. // Mie, toamna îmi începe astăzi.” (5 octombrie)

Poemele-jurnal ar trebui citite şi dincolo de stările poetei şi de procedura impusă: şirul leibnizian al sentimentelor. Cititorul, marele căutător de noi reprezentări mentale, pornind de la percepţiile şi ideile rezultate în urma lecturii să observe  frumuseţea calmă a metaforei  şi alcătuirea scânteietoare a versurilor( „perdele bizare de lumină”, „ziua ca piatră de chihlimbar”, „lumina ca o frunză galbenă”, „de pleoapele cerului se desprind cioburi de ploaie”, „arborii întind către cer palme de cenuşă”, „ninsoarea ca o tăcere albă”, „se sparg sub paşi umbrele castanilor” etc.). Acelaşi cititor va fi sedus de ritmul şi înfiorarea sublimă  a poemului ca rezultat al armonizării dintre vers, anotimp şi, din când în când, o iubire iluzorie sau chiar poverile unor dezamăgiri. „(I)reversibil” este cartea unui an în care poeta se lasă deliberat rob anotimpurilor.

Arhip volum

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus