Mesaj de condoleanțe I.Ș.J. la dispariția profesorului Liliana Chira

Mesaj de condoleanțe I.Ș.J. la dispariția profesorului Liliana Chira

„Școala botoșăneană este astăzi din nou în doliu. Un om remarcabil, un cadru didactic deosebit, foarte iubit de colegi și de elevi, nu mai este printre noi. Îndurerați de această neiertătoare despărțire, regretăm profund trecerea neașteptată din această lume a dragei noastre colege, profesor LILIANA CHIRA.

Cuvintele noastre nu pot exprima mâhnirea incomensurabilă și nu găsesc forma și metaforele potrivite pentru a descrie calitatea umană deosebită, realizările profesionale și lecțiile cu sens pe care le-a lăsat în inimile noastre.

Doamna inspector școlar pentru disciplina Informatică a fost profesor la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani. Sufletul său nobil și generos a îndrumat exemplar, mai bine de două decenii, generații întregi de elevi. Astăzi, elevii doamnei profesoare îi vor rosti numele cu respect și-l vor păstra în gândurile lor cu pioșenie, spre neuitare și aducere aminte.

Activitatea de inspector a fost la fel de bogată și intensă, doamna Liliana Chira fiind, în fiecare an școlar, vicepreședinte al Comisiei Județene de Bacalaureat, membră în Comisiile Naționale la Olimpiada de Informatică și Tehnologia Informației, a organizat tabere ale Lotului Național de Informatică și ale Concursului Național de Informatică „Urmașii lui Moisil”.

Spiritul lucid, profesionalismul și umorul fin i-au conferit un loc aparte în sufletul colegilor și al elevilor săi și va rămâne veșnic în amintirea noastră.

Sincere condoleanțe și toată compasiunea noastră familiei!

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină!”

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus