Membrii PLUS Botoșani și-au ales echipa de conducere a filialei județene Botoșani

Membrii PLUS Botoșani și-au ales echipa de conducere a filialei județene Botoșani

Organizația PLUS Botoșani are un președinte ales în persoana Magdei Oleniuc. Structura, care este condusă la centru de ex-premierul Dacian Cioloș, a avut duminică, 28 iulie, prima Convenție Județeană PLUS Botoșani, câteva zeci de membri cu drept de vot desemnând prin vot democratic echipa de conducere a filialei județene. Pentru funcția de președinte a fost aleasă Magda Oleniuc, ce îi va avea în echipă pe Constantin Pușchiu, ca secretar general, Daniela Cotloană, ca trezorier, Ovidiu Porohniuc, având misiunea de a fi responsabil de comunicare, în timp ce responsabilul de fundraising va fi Bogdan Marciuc.

În aceeași manieră a votului democratic au fost aleși cei patru membri ai Biroului filialei județene, mai exact Anca Mic, Ștefan Halescu, Petre Malanca și Valentin Iftimie, iar cei 3 membri ai comisiei de integritate și arbitraj vor fi Abrahamfi Călin, Bogdan Amarie și Radu Vicovan Hănțăscu. Cenzorii organizației botoșănene a PLUS vor fi Oana Mihaela Pușcașu și Gheorghe Câmpanu.

Procesul electoral intern a fost moderat de Erika Stanciu, membru în Biroul Național și supervizat deLiviu Iolu, coordonatorul regional din zona Moldovei. De menționat că la convenție a participat și proaspăt alesul europarlamentar Ramona Victoria Strugariu, ce a ținut să-i pună la curent pe botoșăneni cu pașii făcuți până acum în organizarea parlamentarilor români de la Bruxelles, în special a celor aleși pe lista Alianţei 2020 USR-PLUS, din rândul cărora Dacian Cioloș a fost ales președinte al grupului Renew Europe, fiind astfel primul lider român al unui grup politic din Parlamentul European. Ramona Strugariu a anunțat și că la sediul filialei botoșănene a PLUS, ce urmează a fi stabilit în perioada imediat următoare, va funcționa și un punct de contact europarlamentar.

Mandatul noilor aleși este valabil pentru următorii 2 ani.

”Conducerea județeană PLUS Botosani își va ghida activitatea după 12 principii esențiale: colaborare, inovare, educație, evoluție continuă, asumarea responsabilității, respect, competență, încredere, diversitate, rezultate, receptivitate și, cel mai important, integritate. Vă așteptăm alături de noi să conlucrăm pentru binele județului nostru.”, se arată într-un comunicat de presă al noii echipe conduse de Magda Oleniuc.

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus