Maratonul Nordului 2020 – Start înscrieri

Maratonul Nordului 2020 – Start înscrieri

În 10 ianuarie 2020 s-a dat startul înscrierilor pentru ediția 2020 Maratonul Nordului. Maratonul Nordului, continuă în 2020 cu o nouă ediție de evenimente sportive, mult așteptată de comunitatea sportivă. Organizat în cadrul festivalului Zilele Nordului, MN invită la startul celor două competiții consacrate, sportivii din zonă, din țară și străinătate, amatori sau profesioniști, chiar și începători aflați la o primă astfel de participare. Probele și traseele de concurs oferă posibilitatea tuturor, indiferent de gradul de pregătire, să finalizeze competiția, să se bucure de peisaje și locuri minunate și de o interacțiune specială cu publicul și voluntarii. Atmosfera de festival se simte în fiecare respirație. În 2019 Maratonul Nordului a avut la start cca 500 de sportivi din țară și străinătate (Italia, Ucraina, Republica Moldova) și peste 150 de voluntari implicați. Fondul de Biciclete, proiectul social al evenimentului, a oferit 8 biciclete copiilor sărmani din Jud. Botoșani, prin bunăvoința Primăriei Comunei Pomârla și cu implicarea organizației Salvați Copiii. Anul 2020 este o sărbătoare pe toate planurile, cifrele mistice care ne învăluie oferind un cadru cel puțin incitant.

Avem ediția a 7-a la Zilele Nordului sub sloganul #Cei7AniDeAcasă, Maratonul Nordului MTB este la ediție aniversară, a 10-a, iar Maratonul Nordului Teioasa Trail este la ediția a 3-a. Te așteptăm să fii parte din sărbătoarea sportivă a nordului la Maratonul Nordului MTB, Pomârla/29 august și Maratonul Nordului Teioasa Trail, Darabani/ 30 august. Vom avea din nou proiecte sociale prin Fondul de Biciclete și Fondul Pădurea Nordului. Alți copii sărmani se vor bucura de biciclete și vor fi ajutați să facă sport. Ne vom apuca și de împădurit nordul. Acest lucru este posibil cu ajutorul voluntarilor, al sponsorilor și sportivilor, al tuturor celor știu că un bine mic are puterea binelui mare.

Toate detaliile despre cele două competiții și modalitățile de înscriere sunt disponibile pe site-ul competiției www.maratonulnordului.ro și pe pagina de facebook https://www.facebook.com/maratonulnordului/ #HaiÎnNord! Despre Asociația Club Sportiv Nord ASCS Nord este un club sportiv care a luat naștere la Darabani în 2018, ca urmare a proiectelor sportive desfășurate în anii anteriori de către Asociația Nord. Inițiatori sunt câțiva tineri din zonă pasionați de sport și care doresc să promoveze mișcarea în aer liber ca mod de petrecere a timpului liber, dar și să contribuie la dezvoltarea comunității de practicanți de sport în regiune. ASCS Nord este organizatorul Maratonul Nordului, cu cele două competiții ale sale: ciclism mtb și trail running. Mai organizăm o competiție de tenis de câmp, Nordul Joacă Tenis, tot în cadrul Zilele Nordului. ASCS Nord, prin echipele sale: Nord Cycling Team și Nord Running Team promovează turismul sportiv și cultural în zona de nord, folosirea mijloacelor alternative de deplasare, respectul și atașamentul deplin față de natura înconjurătoare. Încurajează practicarea tuturor formelor de manifestare sportivă, a ciclismului și atletismului în zonă, prin dezvoltarea comunității de sportivi de toate vârstele.

Baner start înscrieri

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus