Lansare de proiect nou la Primărie

Lansare de proiect nou la Primărie

COMUNICAT DE PRESĂ 

Vineri, 28.09.2018, ora 11.00, în sala de ședințe a Consiliului Local Botoșani va avea loc conferința de deschidere a proiectului “DISC – Dezvoltarea Integrată a Sistemului Calității”, implementat de Municipiul Botoșani în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Administrație publica și sistem judiciar accesibile și transparente, Operațiunea 2.1 – Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu Strategia pentru consolidarea administrației publice 2014 – 2020.

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea unui Sistem de Management al Calității și Performanței unitar și eficient, prin standardizarea proceselor de lucru, dezvoltarea unui sistem informatic inovativ de management al documentelor, recertificarea SR EN ISO 9001 și pregătirea resursei umane din cadrul UAT Municipiul Botoșani, în scopul consolidării unui management performant și optimizării proceselor orientate către beneficiari.

Valoarea proiectului este de 414,468.11 lei, din care valoarea cofinanțării UE este de 349.239,24 lei, iar perioada de implementare este de 16 luni.

BIROUL DE PRESĂ

 

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus