La moaştele Sf. Ioan Iacob, în obștea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva

La moaştele Sf. Ioan Iacob, în obștea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva

5 august este ziua în care Sfântul Ioan Iacob Românul sau Hozevitul, de la Neamț, canonizat atât de către Biserica Ortodoxa Română cât și de Patriarhia Ierusalimului, este cinstit pe meleagurile natale, în locurile care amintesc de acesta.

Sf. Ioan Iacob s-a născut în ținutul Botoșanilor, în satul Crăiniceni- comuna Păltiniș, la 23 iulie 1913, ca unic fiu al părinților săi Ecaterina și Maxim Iacob, primind din botez numele de Ilie. Rămas de mic orfan de ambii părinți (mama sa a murit când avea numai șase luni și la trei ani l-a pierdut și pe tatăl său, mort pe front) a fost crescut de bunica sa și de rude.

Primii ani de școală i-a făcut în satul natal, iar între anii 1926-1932 a urmat gimnaziul “Mihail Kogălniceanu” la Lipcani-Hotin și liceul “Dimitrie Cantemir” la Cozmeni-Cernăuți, fiind cel mai bun elev din școală. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuți, ca să-l facă preot. Dar acesta, simțindu-se chemat de Dumnezeu la o viață mai înaltă, le-a spus: “Nu, eu vreau să mă fac călugăr!”

După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: “Mănăstirea!” Aceste momente hotărâtoare pentru destinul lui Iluță- cum îi spuneau cei apropiați- au fost povestite de către rudele sale care trăiesc și acum în Crăiniceni. Din clipa aceea tânărul Ilie Iacob nu a mai avut odihnă în suflet.

În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, acesta și-a luat cărțile sfinte, crucea și icoana Maicii Domnului din casa natală și a intrat în obștea Mănăstirii Neamț, unde face ascultare, la infirmerie și la biblioteca mănăstirii, fiind primit aici de către starețul Mănăstirii Neamțului, viitorul patriarh al României, Nicodim.

Anul următor pleacă în armată și își satisface stagiul militar la Dorohoi, în Regimentul 29 Infanterie. După terminarea stagiului militar, se reîntoarce la mănăstire. În data de 8 aprilie 1936, în Miercurea Mare, rasoforul Ilie Iacob este tuns în monahism împreună cu încă 15 frați, primind, potrivit pravilei călugărești, un nou nume, cel de Ioan.

În noiembrie același an fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alți doi monahi din lavră, Claudie și Damaschin. Dacă confrații săi se vor reîntoarce în țară, Ioan Iacob va rămâne în Țara Sfântă.

Timp de doi ani Ioan Iacob se va nevoi într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici îl cunoaște pe monahul Ioanichie Pârâială, care îi va rămâne ucenic credincios până la sfârșitul vieții.

 

În luna noiembrie 1952, starețul botoșănean Ioan Iacob s-a retras din ascultarea de egumen și, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obștea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat), loc în care se află și peștera unde a trăit pentru o vreme și Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Aici, au trăit în vechime mii de călugări, mulți dintre ei martirizați in vremea perșilor. Poate tocmai de aceea și cuviosul Ioan Iacob a ales pentru nevoință această mănăstire. Mănăstirea este situata la 7 km de Ierihon. După ce ieși din această localitate, urci panta unui deal de piatră albă, traversezi pârâul Horat și dai de un platou de unde încep munții Iudeii. După ce mergi pe jos cam un kilometru și jumătate, pe un drumeag de piatră, având în dreapta jos valea adâncă, prăpăstioasă, plină de peșteri a pârâului Horat, locuită până nu demult de către sihaștri, în față îți apare maiestoasă, Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul.

*

Ce spun istoricii despre aceasta lavră?

Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul este săpată într-un perete de stâncă, pe locul unei străvechi așezări monahale de la începutul veacului al V-lea, situată la apus de Ierihon, pe valea pârâului Horat – Cherit – din Vechiul Testament, numit azi Hozeva, în preajma căruia a trăit Proorocul Ilie, în timpul prigonirii lui către regele Ahab. Mănăstirea greco-ortodoxă a fost întemeiată prin secolul al V-lea de către Ioan din Theba. Acesta a plecat din Theba Egiptului și a venit în pustiul Iudeii, în anul 480. Aici, el și-a găsit o peșteră în care s-a instalat ca sihastru. Călugării creștini au început a se așeza în pustiul Iudeii încă din secolul al IV-lea. Între secolele V si VI, deșertul Iudeii a devenit un deosebit de puternic focar monahal, aici fiind intemeiate mai bine de 70 de mănăstiri și sihăstrii călugărești, care de care mai ascunse si mai greu accesibile. În secolul al VI-lea, mănăstirea a ajuns foarte renumită, ea având drept conducător duhovnicesc pe Sfântul Gheorghe din Coziba, născut in Cipru, în jurul anului 550. Distrusă de către perșii necredincioși în anul 614, mănăstirea a fost reconstruită în perioada cruciaților. După alungarea acestora din Țara Sfântă, mănăstirea a rămas mai mult părăsită. A fost reconstruită în anul 1179, de către împăratul Manuel I Comneanul, ajungând însă apoi din nou în paragină. În anul 1878, un călugăr grec, numit Calinic, s-a așezat între vechile ziduri monahale din pustiul Iudeii, restaurând complet mănăstirea, lucrările de reparații încheindu-se în anul 1901. Biserica mănăstirii era închinată Maicii Domnului.

Astăzi însă, după reconstruiri și renașteri, biserica poartă drept hram pe Sfântul Gheorghe Hozevitul și pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamț -Hozevitul. Într-un paraclis de lângă biserica centrală se găsesc Sfintele Moaște (craniile) ale călugărilor omorâți de către perși, alături de Moaștele întregi ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamț. Tot aici se păstrează și mormântul Sfântului Gheorghe Hozevitul. Potrivit tradiției locului, aici se află peștera în care Sfântul Ilie Tesviteanul a petrecut vreme de trei ani și șase luni, mai înainte de a urca pe Muntele Sinai. In peștera Sfântului Ilie se păstrează icoana acestuia, în care sfântul este înfățișat ca fiind hrănit în chip minunat de către corbi. In vechime, mai circula pe alocuri și tradiția conform căreia Dreptul Ioachim, tatăl Maicii Domnului, s-a ascuns în aceste locuri, postind și rugându-se, vreme de 40 de zile, până ce un înger al Domnului i-a spus că Dreapta Ana, soția lui, va rămâne însărcinată și va naște o fată, care va fi Maică a Domnului.

*

Aici, acum nu mai întâlnești vreun monah român. Un părinte grec ne știe însă limba și mai afli câte ceva.La poarta mănăstirii, pe partea dreaptă, se odihnește cu o cruce simplă la cap, ultimul monah român care s-a nevoit aici, Ioanichie Pârâială, cel care a fost ucenicul Cuviosului Ioan Iacob și care a stat lângă acesta până la finele vieții sale și a contribuit covârșitor la recunoașterea ca Sfânt a Cuviosului. Deasupra peșterii Sfântului prooroc Ilie Tesviteanul se află o altă peșteră săpată în peretele stâncii, la care nu se poate ajunge decât cu o scară înaltă. Aici s-a nevoit timp de trei decenii schimonahul Gavriil iar acum se nevoiește un alt monah al cărui nume nu este cunoscut. În Biserica legată de pereții de piatră, pe partea stângă sunt moaștele Sf. Gheorghe Hozevitul iar în dreapta, în Sfântul altar, moaștele Cuviosului Ioan Iacob – botoșăneanul ajuns Sfânt. Ele sunt întregi, așezate intr-un sicriu de chiparos și cristal. Sfântul pare un sihastru uscat de rugăciune, care doarme. În picioare are ghetele sale scorojite, purtate în timpul vieții. Pelerini din toate părtile lumii fac coadă la moaștele Sfântului și se roagă pentru ajutor. Înaintea mea, am auzit pelerini vorbind în limba franceză, în limba germană dar și în arabă. Când am ieșit din biserică, am întâlnit și un grup de pelerini creștini asiatici. Am întrebat pe o tânără, cu puținele cuvinte englezești pe care le știu, de unde vin și mi-a spus că din Japonia. Au aflat că aici sunt moaștele unui sfânt pe care îl cheamă Ioan Iacob Românul și care face minuni. I-am spus fetei că eu sunt român din chiar locurile de unde s-a născut Sfântul și aceasta a tradus repede informația celorlalți membri ai grupului, care m-au privit neîncrezători.

Să ne închipuim ce pelerinaj ar fi la moaștele Sfântului, dacă Patriarhia Română ar reuși aducerea lor în țară, la Mănăstirea Neamț!

*

La această mănăstire care îi găzduiește acum moaștele, Cuviosul Ioan Iacob nu a stat multă vreme, pentru că în anul 1953 se retrage până la sfârșitul vieții, împreună cu ucenicul său Ioanichie Pârâială, într-o peșteră din apropiere, cunoscută sub numele de peștera Sf. Ana.

Vasile TIMOFCIUC

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus