Jandarmeria anunță că proteste împotriva restricțiilor au avut loc luni seară în 70 de localități. Au fost date 650 de amenzi în valoare de peste 400.000 de lei

Jandarmeria anunță că proteste împotriva restricțiilor au avut loc luni seară în 70 de localități. Au fost date 650 de amenzi în valoare de peste 400.000 de lei

Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine şi siguranţă a participanţilor la protestele care au avut loc luni în 70 de localităţi, fiind aplicate organizatorilor şi participanţilor 650 de amenzi, în valoare totală de peste 400.000 de lei, pentru mai multe încălcări ale legislaţiei în vigoare.

Potrivit unui comunicat de presă al Jandarmeriei, transmis marţi AGERPRES, sancţiunile au fost aplicate, în principal, pentru nedeclararea manifestaţiilor, desfăşurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricţionarea circulaţiei şi permit deplasarea în afara locuinţei pentru motive strict reglementate, precum şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară.

În 38 dintre cele 70 de localităţi în care au avut loc manifestaţii publice s-a depăşit numărul maxim de participanţi prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane, precizează comunicatul.

În Bucureşti, în urma intervenţiei pentru restabilirea ordinii publice, 188 de persoane au fost conduse la sediile de Poliţie, unde se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii ultraj, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, furt calificat şi port fără drept de obiecte periculoase. Totodată, au fost înregistrate situaţii de agresiune asupra forţelor de ordine prin folosirea de materiale pirotehnice, elemente de mobilier stradal, sticle, bucăţi de asfalt şi pietre, în urma acestor incidente fiind răniţi 12 jandarmi şi avariate şase autospeciale, se arată în comunicat.

Conform acestuia, şi la protestele din Drobeta-Turnu Severin şi Galaţi au fost înregistrate incidente, manifestanţii agresând forţele de ordine, iar la Brăila s-a încercat distrugerea unui indicator rutier, cei implicaţi urmând să răspundă penal.

 

G4MEDIA.RO

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus