„ISTORIA, ADEVĂRUL  ŞI  MITURILE”  DE  IOAN-AUREL POP (III)

„ISTORIA, ADEVĂRUL ŞI MITURILE” DE IOAN-AUREL POP (III)

RECENZIE DE GEORGICĂ MANOLE

După destul de consistentele „cuvinte înainte” ale fiecărei ediţii a cărţii scrise de Ioan-Aurel Pop, acesta continuă cu o explicaţie preliminară ce face referire la aceeaşi lucrare a lui Lucian Boia. Receptarea cărţii istoricului bucureştean, în spaţiul românesc, s-a făcut în mod diferit. Unii au considerat-o „demers istoriografic”, o altă parte au văzut o operă de „istoria culturii”, în timp ce alţii au considerat-o „o încercare de evidenţiere a implicaţiilor şi a imixtiunii politicului în orientarea culturii şi, mai ales, a istoriografiei”. Au existat şi critici care au încadrat cartea lui Lucian Boia în categoria lucrărilor ce aparţin „filosofiei istorice”, aşa cum destui au perceput-o ca un „discurs împotriva naţionalismului”, dar şi ca una ce ar „sprijini integrarea europeană a României”.

            Dar cum Lucian Boia este istoric, Ioan-Aurel Pop consideră cartea universitarului bucureştean ca fiind una ce se adresează şi istoricilor, „şi ar fi nedrept ca despre ea să scrie doar politologii, criticii literari, filosofii, economiştii, militanţii anticomunişti, oamenii politici etc.”, iar istoricii să stea într-un con de tăcere. Însă, crede Ioan-Aurel Pop, „fie şi numai prin tăcerea lor, istoricii de meserie, au respins cartea lui Lucian Boia”. Într-o sistematizare punctuală, Ioan-Aurel Pop consideră că istoricii autentici n-au fost de acord cu Boia pornind de la: 1.”rigiditatea stilului ştiinţifica”; 2. „scopul evident de a surprinde cu orice preţ”; 3. „semnalele de alarmă pe care le trage”; 4. „viziunea prea generalizatoare”; 5. „aplicarea unor metode dure, iconoclaste, ireverenţioase la adresa marilor istorici”; 6. „privirea relativ uniformă asupra întregii creaţii istoriografice dintre anii 1948 şi 1989”; 7. „considerarea perioadei amintite ca una cvasitotal aservită „comenzii de partid”, tezistă, naţional-comunistă şi lipsită de orice valoare”; 8. „existenţa unor inexactităţi, inadvertenţe şi erori” etc.

Vorbind despre conţinutul cărţii lui Lucian Boia, e de remarcat faptul că acesta constituie o trecere în revistă a întregii istorii a românilor însă, consideră Ioan-Aurel Pop: 1. „structura cărţii nu ţine seama neapărat de trecutul propriu-zis, ci de discursul despre trecut”; 2. „această structură nu răspunde prioritar nici rigorilor istoriei istoriografiei – disciplină consacrată de-acum şi predată la Universitatea din Bucureşti chiar de profesorul Boia, – ci mai mult succesiunii „miturilor istorice”. Cum Lucian Boia crede că istoria este „o succesiune de mituri”, lucrarea sa pleacă de la ideea că „trecutul românilor a fost „mitizat” de către istorici şi folosit ca instrument de către puterea politică, mai ales în scopuri naţionaliste”. Astfel că, Boia vede peste tot „mitizare”, începând cu viziunea asupra dacilor, a unităţii poporului român, a urii asupra străinilor, a inventării eroilor, a alcătuirii „panteonului naţional” etc. Ultimul capitol al cărţii lui Lucian Boia, intitulat „După 1989”, este prezentat astfel de Ioan-Aurel Pop: „…reia concentrat paleta tematică de mai sus şi o adaptează împrejurărilor de după căderea comunismului, când, constată autorul, nu s-a schimbat prea mult în domeniul abordării trecutului. Sensul concluziei este că „mitizarea” trecutului în spirit „naţionalist” s-a accentuat în România de astăzi”.

Ioan-Aurel Pop este şi mai categoric: „structurarea lucrării nu răspunde nevoii de obiectivitate, în care profesorul Boia nu crede”. Din această perspectivă,universitarul clujean   a decis să scrie, mai întâi, o recenzie. Ajuns în miezul textului a plusat, hotărându-se să scrie „o recenzie ceva mai detaliată”, ca mai apoi să fie tot mai convins că „lucrarea profesorului Boia se preta unei analize detaliate”. Sunt prezentate şi motivele care l-au determinat ca de la o simplă recenzie să ajungă la un volum de aproape 380 de pagini, o veritabilă „carte despre altă carte”, cum deseori afirmă istoricul clujean: 1. „ar fi fost în totală disonanţă, mai ales ca formă,dar şi ca fond, cu spiritul lucrării profesorului Boia, care nu se vrea deloc „ştiinţifică” şi „raţională”; 2. „s-ar fi adresat unui cu totul alt segment de public, specializat în istorie, şi nu publicului mai larg, pentru care pare să fi fost scrisă cartea aflată în atenţie”; 3. „s-ar fi referit prioritar la istorie, la istorici şi istoriografie, când, de fapt, dl Boia a avut în atenţie deopotrivă cultura şi conştiinţa românească modernă şi contemporană”; 4. „ar fi fost un fel de răapuns abstract la mulţimea de probleme concrete ridicate de „Istorie şi mit…”; 5. „ar fi trebuit să ignore foarte multe nuanţe cuprinse în carte, ceea ce ar fi limitat forţa de argumentare a mesajului nostru critic”. Astfel că Ioan-Aurel Pop s-a decis: trece la o analiză amănunţită a construcţiei dlui Boia, urmând cuprinsul lucrării acestuia. (VA URMA)

           

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus