Înșelăciune prin metoda ”șmen”

Înșelăciune prin metoda ”șmen”

La data de 19 octombrie a.c., poliţiştii botoșăneni cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Roman și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț, au identificat autorul infracțiunii de înșelăciune, faptă comisă la data de 12 octombrie a.c., prin metoda ”șmen”, pe raza orașului Flămânzi, județul Botoșani.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în cursul zilei de 12.10.2020, o femeie de 36 ani din sat Chițoveni, oraș Flămânzi s-a deplasat în centrul civic al orașului Flămânzi pentru a efectua o tranzacție de schimb valutar, moment în care a fost abordată de o persoană de sex feminin, care s-a oferit să-i schimbe o sumă de 700 de euro, în lei, sub pretextul că deține lei și dorește să-i convertească în euro. Aceasta a acceptat, iar la scurt timp după efectuarea tranzacției a constatat faptul că a fost dusă în eroare, fiindu-i înmânată o sumă mai mică cu 1050 lei, față de cât a fost înțelegerea inițială.

Astfel, la data de 20.10.2020 au fost puse în executare mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Roman, județul Neamț, la locuința unei femei de 41 de ani bănuită de comiterea faptei, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă care prezintă interes în cauză.

În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună soluție procedurală.

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus