Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti

La data de 29.03.2014, în jurul orei 12.22, un bărbat de 60 ani, din municipiul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul George Enescu din municipiul Botoşani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

 

 

La data de 29.03.2014, în jurul orei 16.15, un tânăr de 23 ani, din satul Stânca, oraşul Ştefăneşti, judeţul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un moped neînregistrat în circulaţie, pe DN 29E, în localitatea de domiciliu.

Totodată, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

 

 

La data de 29.03.2014, în jurul orei 21.35, pe DC 40, în localitatea Lunca, judeţul Botoşani, a fost depistat în trafic un autoturism condus de un tânăr de 22 ani, din satul Stroieşti, comuna Lunca, judeţul Botoşani.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, verificările efectuate de către poliţişti au stabilit că  autoturismul depistat în trafic avea autorizaţia provizorie de circulaţie expirată din data de 19.11.2013.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui unui autovehicul neînmatriculat.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus