Înaintări în grad la I.J.S.U. Botoșani

Înaintări în grad la I.J.S.U. Botoșani

Astăzi, 1 august a.c., este zi de sărbătoare pentru pompierii botoșăneni. Ca în fiecare an în prima zi a lunii august au fost înaintați în grad  12 ofițeri și 32 subofițeri, respectiv 14 cadre de la reședința inspectoratului, 20 cadre de la Detașamentul de Pompieri Botoșani, 10 cadre de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi. Inspectorul șef al ISU Botoșani, dr. ing. Mihail Cristian Amarandei  a transmis celor  înaintați în grad , un mesaj colegial:„Înaintarea în grad și avansarea în funcție sunt elemente definitorii pentru cariera oricărui militar. Sunt momente de bucurie, de satisfacţie și de recunoaștere a muncii și efortului depus de către fiecare dintre noi. Inspectoratul este puternic atunci când ştim să lucrăm în echipă. Vă cer dumneavoastră, tuturor, să ţineţi în mod deosebit la acest principiu, al lucrului în echipă şi al respectului faţă de colegii de lângă voi. E foarte important ca fiecare dintre noi să fie respectat pentru ceea ce face. Şi noi suntem oameni şi avem nevoie de respect şi recunoaştere a muncii. Faptul că suntem pe locul I în topul încrederii populației nu face altceva decât să ne oblige și să ne responsabilizeze”.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus