În ŢARA SFÂNTĂ: În Samaria, la Fântâna Patriarhului Iacov, locul întâlnirii lui Iisus cu femeia samarineancă

În ŢARA SFÂNTĂ: În Samaria, la Fântâna Patriarhului Iacov, locul întâlnirii lui Iisus cu femeia samarineancă

Duminica a V-a după Paşti este cunoscută ca fiind duminica Samarinencei.

În provincia Samaria din Ţara Sfântă, în satul arab Balata de lângă fosta cetate Sichem, aproape de locul pe care Iacob l-a dat lui Iosif, fiul său, se găseşte fântâna lui Iacov, numită de către arabi Bir Yakub.

Am ajuns în acest loc sfânt însoţind un grup de pelerini botoşăneni coodonaţi de părintele Vasile Acatrinei de la Biserica Sf. Spiridon, în luna august a anului 2016.

Cu acest prilej s-a rememorat o întâmplare minunată, rămasă drept pildă pentru creştini.

Patriarhul biblic Iacov a trăit cu aproape 2000 de ani înainte de Hristos. Era fiul lui Isaac şi al Rebecăi, şi deci nepot al lui Avraam. Pentru că s-a născut ţinându-l pe Esau, fratele său geamăn de călcâi, numele său a fost Iacov, care se tâlcuiește „el a ţinut“. Se pare însă că este vorba şi de un joc de cuvinte intenţionat, bazat pe un nume din acea vreme, Yaaqob-El, care înseamnă „Dumnezeu să ocrotească“. Chiar dacă fântâna lui Iacov nu este amintită explicit în vreun text al Vechiului Testament, existenţa şi paternitatea ei sunt confirmate atât de o tradiţie precreştină, cât şi de textul evanghelic lăsat de Sfântul Apostol Ioan.
Privitor la acest text se impun două lămuriri: samarinenii din vremea Mântuitorului erau un popor hibrid, un amestec între evrei şi păgânii care populaseră zona în vremea robiei babilonice. Disprețul dintre ei şi iudei era unul profund şi reciproc. Primii se închinau în Ierusalim, pe când ceilalţi aveau ca loc sfânt Muntele Garizim din Samaria, unde îşi ridicaseră un templu.
În sfârşit, cetatea Sihar, unde locuia femeia samarineancă, a fost identificată cu Askar, un sat situat în apropiere. Fântâna lui Iacov se află la numai 1 km sud de acest sat. Autenticitatea ei nu a fost niciodată pusă la îndoială. Cercetările arheologice atestă zidăria fântânii, adâncă de peste 35 de metri, ca fiind o lucrare canaanită din secolul 18 înainte de Hristos, deci din vremea Patriarhului Iacob. Fiind aşezată pe drumul care făcea legătura dintre Iudeea şi Galileea, în mod cert Domnul Hristos a trecut pe acolo. Deasupra fântânii lui Iacov creştinii au construit o biserică pe care o menţionează în scrierile sale şi Fericitul Ieronim, biserică care a fost însă arsă în timpul revoltei samarinene din secolul 5. Marele împărat Iustini­an a refăcut-o în secolul 6, dar a fost din nou distrusă în timpul invaziilor persane şi arabe. Cruciaţii au reconstruit-o, însă după plecarea lor iarăşi s-a ruinat. Fântâna lui Iacov, situată acum într-o mică capelă, aparține ortodocşilor şi este singurul nostru loc de pelerinaj pe teritoriul Samariei. Se cuvine să mai amintim că în anul 1979, aici, arhimandritul Filumen, preotul slujitor trimis aici de Patriarhia Ierusalimului, a fost cumplit chinuit şi martirizat de nişte extremişti evrei care revendicau Fântâna lui Iacob pentru religia iudaică.

 

Întâlnirea Mântuitorului cu Femeia Samarineancă

În vremea Lui Iisus, drumul spre Samaria era foarte periculos, datorită dușmăniei ce exista între popoarele de aici. Și totuși Mântuitorul a trecut prin această zonă, în drumul său spre Nazaret, împreună cu ucenicii săi.

Ajuns aici, într-o zi, la orele amiezii, Iisus a cerut de la o femeie care scotea apă, să bea puțin. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti Prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţă veşnică, pentru ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.

Femeia samarineană se numea Fotini și avea copii care au devenit misionari împreună cu mama lor, fiind omorâți și devenind astfel martiri, preferând această moarte decât să se lepede de credință.

Biserica ortodoxă greacă cu hramul Sf. Mc. Filumenos

În Samaria, la Mănăstirea ce adăpostește Fântâna Patriarhului Iacov- părintele celor 12 seminții ale lui Israel- fiul lui Isaac și nepotul lui Avraam patriarhul-loc de întâlnire al Mântuitorului cu femeia samarineană, se află Mănăstirea ortodoxă greacă cu hramul Sf. Mc. Filuminos, sfânt martirizat în secolul XX. Istoria acestuia e următoarea: Sfântul Filuminos s-a născut într-o familie numeroasă și a avut un frate geamăn, Alexandru. El se numea Sofocle. Crescuți de o bunică, cei doi frați gemeni erau mereu puși să citească din cărți. Gemenii intră într-o mănăstire pentru a-i scăpa pe părinți de două guri în plus. Părinții i-au vizitat acolo și frații le-au spus că doresc să rămână la locașul de închinare. Ambii vor urma diverse școli religioase și ajung la Patriarhia de la Ierusalim. Alexandru este trimis în Grecia iar apoi devine episcop la Londra. Filuminos ajunge să fie călugăr în mănăstirea care îi poartă acum numele. În zona în care se găsește mănăstirea, creștinii nu sunt văzuți cu ochi buni, de mute ori fiind agresați, chiar pietruiți. Atunci când călugărul Filuminos se pregătea de o slujbă, conflictul a escaladat așa de mult încât peste acesta au intrat niște asasini care i-au tăiat degetele pe care le împreuna să facă cruce, apoi l-au tăiat în două, sub formă de cruce, au murdărit biserica cu sângele lui. Nu se știe nici acum autorii acestui asasinat fiindcă era o vreme ploioasă și nimeni nu a văzut nimic. Sfântul a fost înmormântat în curtea bisericii și după patru ani, în anul 1979, când au deschis mormântul acestuia, fiindcă murise altcineva din mănăstire, l-au găsit neputrezit și frumos mirositor. După șapte ani starețul care avenit ulterior a deschis din nou cripta și l-a găsit la fel, neputrezit și cu miros frumos. Fiindcă în perioada 1974-1979 s-a întâmplat și o serie de minuni, acesta a fost canonizat ca Sf. Mc. Filuminos.

Documentare – Carmen TIMOFCIUC

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus