“Împreună facem BIBLIOTECA!”, o campanie pentru elevii de la Trușești

Asociația Buzzmedia împreună cu Biblioteca Mihai Eminescu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, Centrul Europe Direct Botoșani și C.S Black Tiger dau startul unei campanii de colectare și donare de carte beletristică și școlară pentru școala și biblioteca din comuna Trușești.

Ideea acestei colecte este necesară în condițiile în care comuna beneficiază de un campus școlar cu 24 de săli de curs, șapte laboratoare, un amfiteatru, o sală de sport, un internat, o cantină, o bibliotecă. Campasul școlar realizat cu fonduri europene deservește atât elevii din comuna Trușești cât și din comunele învecinate. Cu toate că există acest campus inaugurat acum trei ani, în comună este un mare deficit de carte.

Prin urmare, lansăm campania “Împreună facem BIBLIOTECA!,”, urmând ca toate cărțile strânse să ajungă în comuna Trușești în preajma zilei de 23 aprilie, când este marcată Ziua Internaționala a cărții și a drepturilor de autor și Ziua Internațională a Bibliotecarului și a Bibliotecilor Publice.

Colecta de carte pentru Biblioteca școlii și Biblioteca din comuna Trușești se va face în perioada 4. 03 – 18.04.2017. Toți cei care vor să doneze cărți în cadrul acestei campanii vor trimite un email la contact@telebuzz.ro, lăsând următoarele date: nume, prenume, număr de telefon și număr cărți donate. Înscrierea în campania aceasta pentru a dona cărți se poate face și printr-un sms la telefoanele 0722.246.257 sau 0740.263.458, de asemenea, menționând datele solicitate.

La fiecare sfârșit de săptămână voluntarii asociațiilor implicate în această campanie îi vor contacta pe toți cei înscriși pentru a intra în posesia cărților donate.

Împreună facem BIBLIOTECA!”.

Donează carte pentru elevii de la Trușești!

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus