H. V. PĂTRAŞCU  ŞI  IDEALUL  VALAH (II)

H. V. PĂTRAŞCU ŞI IDEALUL VALAH (II)

RECENZIE  DE  GEORGICĂ  MANOLE

O caracteristică a „Ţării măgarilor”, cum este denumită România încă de acum 100 de ani de Ştefan Zeletin şi percepută ca neschimbată nici azi de H. V. Pătraşcu,  este obişnuinţa românului de a nu mulţumi şi de a nu-şi cere scuze. Dintr-o discuţie cu un emigrant în Anglia, H. V. Pătraşcu reţine: „Cea mai mare diferenţă  este că la Londra, în Anglia în general, fiecare om mulţumeşte fiecăruia, pe când în România nimeni nu mulţumeşte nimănui”. Consecvent metodei, aceea de  a face un studiu de caz, autorul alege Anglia, poate având ca imbold cuvintele emigrantului român.Călătorind în spaţiul acestei ţări, autorul este uimit de frecvenţa cuvintelor „thank you” şi „sorry”, una foarte mare,  evidenţele obligându-l să constate: 1. „englezii mulţumesc, într-adevăr, la fiecare pas”; 2. „Anglia mulţumeşte pentru donaţiile cu sumă fixă, exprimate în euro şi în dolari americani pe care ţi le solicită / recomandă la intrarea în  British Museum”; 3. „britanicii mulţumesc şi studenţilor români care aleg să urmeze, pe bani grei, o facultate renumită în Anglia”; 4. „britanicii mulţumesc şi imigranţilor care curg încontinuu în Regatul Unit, peste 1300 pe zi, conform ultimelor statistici”; 5. „un londonez are de ce să-i mulţumească cerului pentru faptul că ori de câte ori îşi ridică ochii spre el va vedea, cu probabilitate de 100% apropiindu-se un avion”; 6. „britanicii mulţumesc şi pentru stabilitatea ordinii sociale existente” etc.  Situaţia constatată îl determină pe H. V. Pătraşcu să exclame: „Un lucru e clar: englezii mulţumesc pentru orice, la fiecare pas ca şi cum ar fi convinşi că, pe lângă timp, thank you is money!”

Punând în oglindă spaţiul englezesc cu cel românesc, mulţumirile şi scuzele  sun rezultatele reflexiei unei oglinzi întoarse: 1. „la noi nu vânzătorul mulţumeşte clientului pentru cumpărăturile făcute, ci invers”; 2. „de câte ori v-a mulţumit un poliţist când aţi achitat „pe loc” amenda pe care v-a dat-o?”; 3. doctorul român te face „să te fâstâceşti, să îţi ceri scuze, să-ţi apleci şi mai tare umerii şi să-i mulţumeşti din suflet pentru că ţi-a acceptat „mica atenţie” etc.   În spaţiul românesc situaţia  este răsturnată: „Mulţumeşte cel care dă, nu cel care primeşte, cel care cumpără, nu cel care vinde”. H. V. Pătraşcu este convins că există o „ipocrizie a românilor în relaţia  cu banii”. Autorul vorbeşte chiar de un dispreţ al românului faţă de bani, iar verbul „a avea” n-ar face parte din gena sa. E de reţinut concluzia generală: „Economia lor    ( a englezilor, n.n.) este o economie a mulţumirii (reciproce), faţă de economia noastră – o economie a reciprocei nemulţumiri şi crispări”.

Continuându-şi investigaţia în psihologia abisală a poporului român, H. V.  Pătraşcu constată o altă mutaţie venită dinspre „amprenta stilistică”  a societăţii. Dacă înainte de 1989 aceasta se concretiza prin fenomenul de „blocuire”, ca rezultat al apariţiei blocurilor ca ciupercile după ploaie, în postcomunism este evident un „avânt ecclesiogen”, concretizat prin construcţia de biserici: „Demolările încetează, ridicarea blocurilor stagnează. Schimbarea de decor o asigură, în exclusivitate, arhitectura religioasă”. Noua „matrice stilistică”  ce se regăseşte în bisericile supradimensionate, contrastează cu epoca bisericuţei de lemn, a bisericuţei ca mic sălaş de închinare, intim, familiar: „În felul în care-şi construieşte bisericile,  românul lasă să se ghicească modul în care îl „trăieşte” pe Dumnezeu: nu ca pe o entitate transcendentă acestei lumi spre care se avântă zgârie-norii gotici, ci ca pe o „transcendenţă care se coboară”, care se revarsă peste lume într-un fel ocrotitor şi apropiat”. Horia Vicenţiu Pătraşcu e tot mai convins că este prezent un blestem al lui Ceauşescu, preşedintele asasinat într-o zi de Crăciun:   1. „executarea lui Nicolae Ceauşescu este primordială şi într-un sens psihanalitic, putând fi identificată cu asasinarea tatălui hoardei primitive;  2. „psihanalizei îi este familiară această schimbare de statut ontologic al tatălui pământesc, transformarea lui în tată celest”. Ca studiu de caz este ales Adrian Păunescu şi poemul său „Bocet pentru Ăl  Bătrân”: „Adrian Păunescu, cel mai popular poet român atât în timpul dictaturii ceauşiste, cât şi după Revoluţie, îşi exprimă sentimentele faţă de uciderea lui N. Ceauşescu în termenii remuşcării consecvente comiterii paricidului. În poemul lui Păunescu, poporul paricid este  poporul român, ale cărui nopţi, bântuite de insomnii, sunt populate de strigoiul lui „ăl bătrân”, expresie colocvială pentru „tată”.

Din  aceste constatări, H. V. Pătraşcu  găseşte o altă explicaţie pentru inerţia, delăsarea şi stagnarea societăţii româneşti: „Sunt simptomele cele mai clare ale unui doliu nedepăşit”. La atâţia ani de la Revoluţie nu s-a schimbat nimic: „Trăim încă în ţara clădită de Nicolae Ceauşescu – de la şosele până la căi ferate, de la instituţii culturale până la aeroporturi. Mai precis în ce a mai rămas din această ţară – diminuată în urma consumării ei, a vinderii bunurilor moştenite sau a „pomenilor” făcute. Fiii şi-au ucis tatăl fără să fie în stare să-i ia locul. Crima „primordială” nu a fost asimilată şi nici depăşită. Hrănindu-se de pe urma părintelui ucis, poporul român se iluzionează că acesta încă trăieşte. Paricidul a fost comis de un popor imatur şi lipsit de dorinţa de a se maturiza”.

Autorul cărţii în discuţie  constată că în România „funcţiile îţi dau un sentiment al irealităţii”, că tor ce simbolizează onoare şi mândrie sunt devalorizate, adjectivul „românesc” anihilează orice substantiv căruia i se asociază, politicianul scrie cărţi pentru „a-şi crea o acoperire în domeniul intelectual” etc., într-un cuvânt „marea agitată a istoriei a dizolvat ca pe o banchiză de sare ţara România”. Din această perspectivă autorul crede că nu greşeşte  când compară România cu o ţară virtuală, o „ţară dintre valuri”, denumită Sealand, pe care cineva a localizat-o a fi undeva pe o platformă părăsită din Marea Britaniei.

H. V. Pătraşcu intră în acord cu afirmaţia lui Noica, aceea prin care dădea un diagnostic românului: suferă de „ahoretită”. O „boală” a cărei patologie e caracterizată de  prezenţa accentuată a scepticismului, băşcăliei, „imparţialităţii” şi, mai ales, „nefixării pe o idee”: „Românul nu-şi poate sacrifica toată viaţa unei singure idei, doar nu ideile l-au făcut pe om, ci omul ideile. Românul, un sofist înnăscut, jonglează cu mai multe idei deodată, vrea să stea la stânga şi la dreapta în acelaşi timp, să fie liber de constrângeri, să navigheze după cum îi dictează cheful, umoarea sau interesul. Românul e un om liber şi foarte înţelept. Nu vrea să greşească niciodată, dă dreptate şi unei tabere şi celeilalte cu un aer foarte împăciuitorist”.  Românul e asemenea personajului din romanul „Hristos răstignit a doua oară” a lui Kazantzakis  care „vrând să împace cele două tabere care se războiesc, pacifistul grec timorat de alegeri prea tranşante, sfârşeşte prin a fi călcat în picioare de beligeranţii din ambele „armate”. Aşa am ajuns ca de-a lungul istoriei să ne calce în picioare toţi: ruşi, turci, americani, germani, polonezi, tătari, ortodocşi, catolici, musulmani etc. H. V. Pătraşcu e convins că „ahoretita”, ca „nefixare patologică”, a făcut ca românul să iasă foarte rar în lume cu ceva consistent, cum se întâmplă la alte popoare. Atunci când, notează H. V. Pătraşcu, au făcut-o Cioran, Eliade, Panait Istrati, Lucian Blaga, Constantin Noica, Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Enescu, Brâncuşi şi alţii, au făcut-o fiindcă s-au axat pe o idee pe care au dus-o până la capăt.

Luând ca studiu de caz muzica românească, va constata că „ahoretita” este foarte vizibilă în acest domeniu: „Noi nu putem avea o mare muzică întrucât compozitorii noştri nu se pot fixa asupra unei teme”.  Autorul scoate  de sub negativismul constatării „Rapsodia română” a lui George Enescu şi „Balada pentru vioară şi orchestră” a lui Ciprian Porumbescu, considerându-le excepţii notabile. (VA  URMA)

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus