Guvernul României și Reprezentanța UNICEF în România – un parteneriat strategic în sprijinul copiilor din România și de la nivel internațional

Guvernul României și Reprezentanța UNICEF în România – un parteneriat strategic în sprijinul copiilor din România și de la nivel internațional

BUCUREȘTI, 21 mai 2019 – Guvernul României, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Muncii și Justiției Sociale, și Reprezentanța UNICEF în România au semnat marți, 21 mai 2019, un nou parteneriat în beneficiul copiilor din România și de la nivel internațional.

Documentul stabileşte obiectivele colaborării care vor fi avute în vedere de către cele două părți până în 2022. Acesta include, printre altele, promovarea în comun a drepturilor copiilor în Europa și la nivel mondial, prin schimbul de bune practici și expertiză dezvoltate în România în ultimii 30 de ani. Un exemplu relevant în acest sens este recenta Conferință internațională ”Participarea Copiilor la procesele de luare a deciziilor și de elaborare a politicilor la nivelul UE”, care a avut loc la București pe 6 și 7 mai în cadrul Președinției române a Consiliului Uniunii Europene.

“România este ferm angajată în promovarea și protejarea drepturilor copiilor, în această direcție fiind făcute progrese majore, de-a lungul anilor. Legislația românească, dar și politicile Guvernului privind drepturile copiilor, sunt conforme angajamentelor asumate la nivel internațional, în primul rând cu prevederile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului (de la adoptarea căreia aniversăm 30 de ani în 2019), precum și cu standardelor Uniunii Europene și ale Consiliului Europei.

In acest context, vreau să subliniez excelenta cooperare dintre Guvern și UNICEF, care a demarat în iunie 1991 și continuă pe multiple planuri și în prezent. UNICEF a avut o contribuție semnificativă la progresele obținute de România în domeniul drepturilor copilului”, a declarat Teodor Meleşcanu, Ministrul Afacerilor Externe cu prilejul semnării parteneriatului.

UNICEF va continua să sprijine Guvernul României în implementarea politicilor din domeniul educației, sănătății și protecției sociale, în vederea asigurării accesului echitabil al tuturor copiilor români, în special al celor vulnerabili, la servicii de calitate. Pentru a realiza acest obiectiv, UNICEF, împreună cu partenerii săi – autoritățile centrale și locale, ONG-uri și copii –dezvoltă și testează modele care se concentrează pe reducerea vulnerabilităților și pe promovarea incluziunii sociale a categoriilor cele mai vulnerabile de copii.

“Bunăstarea copiilor și respectarea drepturilor lor sunt printre cele mai importante obiective ale noastre, pentru realizarea cărora vom continua colaborarea cu toți partenerii noștri, organizații naționale și internaționale. Continuarea parteneriatului cu UNICEF poate contribui, atât la îmbunătățirea incluziunii sociale a tuturor copiilor, cu un accent special pe cei provenind din grupuri vulnerabile și a condițiilor care favorizează realizarea drepturilor copilului, cât și la promovarea experienței României în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului la nivel internațional” a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale.

De asemenea, vor fi continuate eforturile, prin intermediul campaniilor de informare și de sensibilizare a opiniei publice, pentru prevenirea discriminării și violenței împotriva copiilor și pentru îmbunătățirea modului în care aceștia sunt îngrijiți de părinți sau reprezentanți legali, astfel încât oricărui copil să îi fie asigurat un mediu protectiv și stimulativ.

“Progresele făcute de România în ultimii treizeci de ani în ceea ce priveşte promovarea și respectarea drepturilor copilului sunt semnificative, fapt care creează oportunitatea de a identifica şi de a împărtăşi cu alte ţări experienţa pozitivă şi modelele de succes ale României. În același timp, sunt încă mulţi copii care au nevoie de sprijin pentru a putea creşte într-un mediu familial şi pentru a se dezvolta sănătos și armonios. De aceea, parteneriatul România – UNICEF va implica toți actorii-cheie – Guvernul și Parlamentul României, autorităţi centrale și locale, parteneri din domeniul privat şi non-guvernamental, mass-media şi UNICEF, pentru a dezvolta şi implementa în România cele mai bune programe și modele care să asigure accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie, la şcoală și la liceu, la servicii medicale şi de protecţie de calitate”, a declarat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

Totodată, UNICEF va continua colaborarea cu autoritățile centrale și locale pentru efectuarea de studii și analize ale situației copiilor din România, astfel încât monitorizarea și implementarea politicilor publice destinate copiilor și familiilor acestora și, în special, celor mai vulnerabili, să se bazeze pe date concrete.

Pentru a sprijini copiii din România și din alte țări UNICEF mobilizează resurse de la persoane fizice, companii private și fundații. Valoarea totală a contribuţiei UNICEF în cadrul noului program de ţară, pentru perioada 2018-2022, este de peste 20 de milioane de dolari.

 

Despre UNICEF în România

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei timpurii până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează împreună cu Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţiilor, fundaţiilor şi ale guvernelor.

Baza relaţiilor dintre România şi UNICEF o constituieAcordul cadru de cooperare dintre Guvernul României şi UNICEF, semnat la 21 iunie 1991 şi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 295/1992.

În spiritul Acordului-cadru, Guvernul României a aprobat prelungirea mandatului UNICEF în România pentru perioadele 2010-2012, 2013-2017 și 2018-2022, pe baza unui document programatic orientativ denumit Programul de ţară UNICEF-România, document  adaptat la noul statut european şi internaţional al României, la priorităţile de etapă privind protecţia copiilor din România şi la obiectivele politicii naţionale de cooperare internaţională pentru dezvoltare.

Conform practicii UNICEF, programul de ţară este completat de un Plan de acţiune pentru același interval de implementare, care detaliază aspectele practice ale cooperării.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus