GEORGICĂ  MANOLE: DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (82)

GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (82)

[cuvinte cheie: Theodor Damian, „Lumină Lină / Gracious Light” nr. 1 din 2018, „Lectura ca modus vivendi”, Georgică Manole, “Buzunarul cu idei” (Ed. Ştef, Iaşi, 2017, 284 pp.),Alexandru Zub, „Expres cultural” nr 1 (13) din 2018, raportarea lui Eminescu la istorie, judecăţile lui Eminescu privind istoria, „am citit, am reţinut”, Eminescu despre poporul său, Eminescu despre trecut şi viitor, Alex Ştefănescu despre Marin Sorescu, Loreta Popa, „Lumina literară şi artistică” nr. 3 (48) din 2018, Eugen Simion despre Marin Sorescu ]:

 

 

355. Zilele acestea a apărut revista „Lumină Lină / Gracious Light” nr. 1 din 2018 aflată sub directoratul lui Theodor Damian. Sub titlul „Lectura ca modus vivendi”, directorul revistei publică o cronica la cartea mea, „Buzunarul cu idei”. Reţinem: “Georgică Manole este un intelectual de calitate, un cercetător asiduu şi entuziast, fapt care este reconfirmat şi de volumul “Buzunarul cu idei” (Ed. Ştef, Iaşi, 2017, 284 pp.), o carte despre cărţi, de comentariu literar avizat unde sunt prezentaţi peste 40 de autori cu peste 50 de titluri, majoritatea dintre ei botoşăneni. Gânditor sistematic, Georgică Manole plasează autorii studiaţi în context mai uşor sau mai greu de descoperit (el îl descoperă), cea ce reprezintă una din caracteristicile fundamentale ale criticii literare, dar în acelaşi timp face cu vizibilă dexteritate conecţii şi trimiteri la persoane, idei, cărţi ce ţin de domeniile literaturii, filosofiei, teologiei, psihologiei, sociologiei etc., conecţii care, după Martin Buber, reprezintă cheia filosofiei.

Cum bine spune în prefaţă, iar cititorul poate vedea acest lucru cu prisosinţă, Georgică Manole citeşte cărţile despre care scrie (desigur, şi pe cele despre care nu scrie) cu ochiul spiritului (poate fi şi altfel? Poate da!).

Acesta e modul firesc al autorului de a lectura. Nu este ceva impus, care se face cu efort, este deci un modus operandi ce izvorăşte din modus vivendi, pentru că într-adevăr, Georgică Manole trăieşte ceea ce lecturează şi scrie ceea ce trăieşte, adică scrie din experienţa interioară a întâlnirii cu autorul citit, o experienţă uneori paradoxală prin aceea că nu numai cititorul lecturează textul dar şi textul îl citeşte pe cititor. Georgică Manole se lasă citit de textele pe care le citeşte, adică afectat de ele şi aşa acestea intră definitiv în universul său interior din care apoi scrie pentru a împărtăşi celorlalţi ceea ce i s-a revelat numai lui.

“Buzunarul cu idei” este o bibliotecă vie ce se oferă lumii spre înobilare şi înfrumuseţare”;

 

356. Alexandru Zub, în „Expres cultural” nr 1 (13) din 2018, scriind despre Eminescu şi spaţiul istoriei. Privind raportarea lui Eminescu la istorie, distinsul academician vede două aspecte: a) un înţeles larg („de destin al omenirii, desfăşurat în spaţiul temporal”); b) un înţeles restrâns („de actualitate creatoare, de prezent conţinând toate virtualităţile şi generând o istorie îndreptată spre viitor”). Privind judecăţile lui Eminescu în sfera istoriei, spune Alexandru Zub, acestea sunt despre: durată, rostul istoriei, evenimente capitale, finalitatea şi condiţia cercetării istorice, nevoia de rigoare în istorie, imperativul veracităţii, detaşarea de obsesiile prezentului, evoluţia organică, progres, rolul personalităţii şi a maselor şi viaţa internă a istoriei;

 

357. Am citit, am reţinut: Mihai Eminescu: „Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc războaie, zugrăvesc împărăţii de care lui nici prin gând nu-i trece, iubesc acest popor nenorocit, care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşezăm pe umeri”; Mihai Eminescu (prin Dionis): „Trecut şi viitor e în sufletul meu ca pădurea într-un sâmbure de ghindă”; Alex Ştefănescu despre Marin Sorescu: Un scriitor complet, plimbându-şi mâna de virtuoz pe întreaga claviatură a genurilor literare”;

 

 

358. Loreta Popa, în „Lumina literară şi artistică” nr. 3 (48) din 2018, preia o referinţă a lui Eugen Simiondespre Marin Sorescu: „Am crezut că ironia lui îl va proteja, dar nu a fost aşa. A fost o victimă. A fost linşat de presa românească dezlănţuită. Ciudat lucru. I s-au contestat toate. Nu numai de cître cei pe care i-a ajutat şi care au început să-l toarne, ci şi de alţii. Sorescu a plătit pentru asta. A murit la 60 de ani. Un om de o mare delicateţe. Ce reprezintă astăzi Sorescu? Cred că şi-a învins şi adversarii, şi duşmanii. Era un mare scriitor, avea o cotă puternică în Europa. Un poet irlandez care a luat Premiul Nobel a fost prefaţat de Sorescu. Nu e lucru puţin, era tradus peste tot. Scriitorii români nu au acceptat acest succes şi i-au purtat sâmbetele, cum ar zice personajele lui. Sorescu trebuie interpretat într-o notă lirică, nu grotescă. Vom face de la anul „Zilele Sorescu”, vom chema oameni în ţară, pentru că aceste lucruri sunt importante, unesc comunitatea intelectuală, şi aşa destul de învrăjbită. Nu poţi trece peste ce a adus Marin Sorescu nou în teatrul românesc, iar dacă faci asta e pe socoteala ta. Talentul lui era atât de evident încât nu a putut fi reprimat. Scria o poezie cu totul specială, postmodernismul românesc este reprezentat de Sorescu. „Paracliserul” este cea mai fină, delicată dintre piesele lui, scrisă în anii 60, iar spectacolul de la TNB mi s-a părut a fi de excepţie, cu Damian Crâşmaru. O creaţie dramatică extraordinară. Nici o virgulă nu s-a învechit. Are substanţă dramatică, nimic nu este convenţional acolo. Mioriţa pusă în limbajul unei drame moderne. Nu era un om comod, nu rămânea în acelaşi loc, în acelaşi stil mult timp”;

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus