GEORGICĂ  MANOLE: DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (73)

GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (73)

[cuvinte cheie: „România literară” nr. 4 din 2018, Gellu Dorian, Aurel Pantea, Premiul Naţional „Mihai Eminescu (2017), Vasile Dan, „Echinox”, „Vatra”, debutul lui Aurel Pantea, „Persoana de după-amiază”, „am citit, am reţinut”, a-ţi cunoaşte limba, relaţia copil-insulă, relaţia cunoaştere-putere, Pitagora despre prieteni şi duşmani, a educa după Roosevelt, Voltaire, La Rochefoucauld despre ipocrizie, „Dilema veche” nr. 727 din 2018, Sever Voinescu despre ipocriţi şi mincinoşi, Sorin Lavric, „România literară” nr. 3 din 2018, cele cinci etape ale creştinării noastre, Alexandru Niculescu, „Creştinismul românesc. Studii istorico-filologice”]:

 

 

311. Gellu Dorian publică în „România literară” nr. 4 din 2018 un interviu cu Aurel Pantea, laureatul Premiului Naţional „Mihai Eminescu” (2017). Reţinem: 1.”Trebuie să precizez că mediul şi personalitatea revistei „Echinox” îmi erau cunoscute graţie poetului Vasile Dan, născut în acelaşi sat cu mine, cu ceva mai vârstnic. Trăitor în Cluj, Bazil venea din când în când pe acasă şi îmi povestea despre ce se întâmplă cu poezia la Cluj. Vasile Dan mi-a deschis, prin cărţile pe care mi le împrumuta şi prin dialogurile cu el, apetitul pentru lectură şi pentru adevărata poezie. La vârsta de 14 ani, când ne-am întâlnit spiritual, eu citeam Eminescu, Coşbuc, Goga, Labiş, Ion Horea. Lecturi sărace şi haotice. Prin Vasile Dan am avut acces la marea poezie a lumii. Bazil mi-a dat să citesc Rilke, Gottfried Benn, Paul Celan, Georg Trakl, Eugenio Montale etc., dar şi Franz Kafka, Dostoievski, Albert Camus etc. Lecturi grele pentru un copil de 14 ani”; 2. „La revista „Vatra” din Târgu Mureş am început să lucrez din 1990. O propunere de a lucra la revistă a venit înainte de 1989 din partea redactorului-şef al revistei, scriitorul Romulus Guga, cu care m-am întâlnit absolut întâmplător la o trecere a sa prin Alba Iulia. N-a fost să fie atunci, deoarece dosarul meu de cadre nu corespundea exigenţelor cenzurii comuniste. Lucrul la revista „Vatra” împreună cu Al. Cistelecan, Cornel Moraru, Virgil Podoabă, Mihai Sin, Dumitru Mureşan (fie iertat) a fost cea mai frumoasă perioadă din existenţa mea”; 3. „Cartea mea de debut a fost scrisă, alimentat fiind de energii polemice şi ironice în raport cu un anume mod de a se scrie poezie. Energiile polemice ale cărţii erau îndreptate, în fond, împotriva felului cum înţelegeam spiritul poetic. Eram marcat de-o religiozitate în raport cu spiritul poetic, religiozitate ce mă conducea adesea spre solemnităţi nefuncţionale liric”; 4. „A doua carte de poezie a apărut la Editura Dacia din Cluj-Napoca, redactorul ei fiind poetul Vasile Igna. Cartea se numeşte „Persoana de după-amiază”. Această carte poate fi considerată şi chiar o consider astfel fundamentul realului poetic, pe care l-am edificat, atât cât mi-a fost dat, în următoarele cărţi”;

 

312. Am citit, am reţinut: Louis Cros: „Aportul la cultura generală a fiecărei discipline şcolare se exprimă nu prin ceea ce este specific, ci prin ceea ce are comun, generalizabil, transferabil”; R. Dottrens: „A-ţi cunoaşte limba înseamnă a fi capabil să exprimi corect şi precis tot ceea ce gândeşti, simţi, ori ştii, folosind cuvintele din care se compune vocabularul tău”; Vasilica Dopcea: „Nici un copil nu este o insulă”; Francis Bacon: „Cunoaşterea este prin ea însăţi putere”; Pitagora: „Prietenul care ne ascunde defectele ne slujeşte mai rău decât duşmanul care ni le reproşează”; Theodore Roosevelt: „A educa o persoană în minte, dar nu şi în morală, înseamnă să educi un pericol pentru societate”; Voltaire: „Nu poţi dori ceea ce nu cunoşti”; La Rochefoucauld: „Ipocrizia este reverenţa pe care viciul o face virtuţii”;

 

313. Sever Voinescu, în „Dilema veche” nr. 727 din 2018, despre ipocriţi: 1. „nu spune altceva decât ceea ce crede că e bine să spună”; 2. „crede pe moment şi nu se opreşte să îşi chestioneze, adânc, principiile ori trecutul”; 3. „pur şi simplu, nu simte tensiunea dezacordului între ceea ce spune acum şi ceea ce crede ori ceea ce a spus cu altă ocazie”; 4. „practică dubla măsură cu linişte interioară – el trăieşte lin opoziţia contrariilor”; 5. „trece orice test cu aparate care citesc ritmul cardiac fără probleme”;

 

 

314. Sever Voinescu, în „Dilema veche” nr. 727 din 2018, despre mincinoşi: 1. „spune exact ceea ce ştie că nu este adevărat”; 2. „ştie bine că afirmă ceea ce nu crede”; 3. „simte tensiunea dezacordului între ceea ce spune acum şi ceea ce crede ori ceea ce a spus cu altă ocazie şi trece peste ea”; 4. „nu este calm şi nici senin, de aceea, minciuna poate fi detectată cu aparate care citesc ritmul cardiac”;

 

315. Sorin Lavric, în „România literară” nr. 3 din 2018, publică o cronică a ideilor la cartea „Creştinismul românesc. Studii istorico-filologice” de Alexandru Niculescu. Sunt reţinute cele cinci etape ale evanghelizării (creştinării) noastre: prima etapă de creştinare – „se petrece în secolele III-IV în Dobrogea (Scythia Minor) sub influenţa misionarilor elini, al căror aplomb prozelitic are efect mai ales asupra păturilor culte autohtone, ştiutoare de greacă veche. Se petrece o creştinare de sus în jos, dinspre aristocraţie spre plebe, invers faţă de protocolul de care a ascultat pătrunderea creştinismului în Roma, unde protipendada a fost ermetică la învăţăturile lui Hristos”; a doua etapă de creştinare – s-a petrecut în sud-vestul Daciei cucerite de romani (Drobeta – Sarmisegetusa – Transilvania), în secolul IV. Limba de contagiune a fost latina, iar misionarii nu erau propriu-zis misionari, ci mercenari, negustori sau daci proaspăt convertiţi. Acum, schema creştinării de jos în sus a fost respectată, valul atinge păturile inferioare ca apoi să urce spre clasele nobile”; a treia etapă de creştinare – în secolele XI-XIII, în nordul Dunării, avându-i ca protagonişti pe slavii din ţaratul proto-bulgar”; a patra etapă de creştinare – prin influenţa crescândă, începând cu secolele XIV – XV a Patriarhiei Constantinopolulul. Se intră în perioada de bizantinizare a românilor, bulgarilor şi sârbilor”; a cincea etapă de creştinare – priveşte misionarismul catolic din Transilvania secolelor XIII-XVI, când confesiunea occidentală de limbă latină intră în coliziune cu cea orientală de limbă greacă. De o parte, pătura dominantă a maghiarilor catolici şi a saşilor protestanţi (după Reforma lui Luther din secolul XVI), de cealaltă parte, pătura freatică a românilor ortodocşi”;

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus