GEORGICĂ  MANOLE: DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (67)

GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (67)

[cuvinte cheie: Isabela Cantemir, Nicolae Stainhardt, trei fenomene ale timpului, “am citit, am reţinut”, Gabriel Chifu despre mediul literar, motto-ul Universităţii din Cracovia, idealul de fericire a lui Grigore Moisil, naţiunea şi patria pentru Iuliu Haţieganu, Brâncuşi la prima expoziţie americană, Maurice Duchamp despre Brâncuşi, Lenin despre intelectuali, imaginea patriei, gol în studierea literaturii în şcoală, Valentin Coşereanu, „Lumină lină / Gracious Light” nr. 4 din 2017, despre Aglaia, sora lui Mihai Eminescu, Theodor Codreanu, “Contemporanul-ideea europeană” nr. 12 din 2017, doctoratul lui Eminescu]:

 

287. Citat preluat de pe facebook-ul distinsei Doamne Isabela Cantemir: „ Parintele Nicolae Steinhardt, Paris, 1937 : “Trei fenomene ale timpului: invazia verticală a barbarilor, domnia proştilor, trădarea oamenilor cumsecade. Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere. Al doilea: au sosit – pur şi simplu, în sensul cel mai categoric – proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac prostii, ca nişte ignoranţi ce se află. Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi.”;

288. Am citit, am reţinut: Gabriel Chifu: “Mediul literar mi se pare că s-a defectat şi e într-o evidentă suferinţă: domnesc ura, lipsa de respect şi de toleranţă, agresivitatea iraţională, încât parcă nu mai trăim într-o lume, ci într-o sublume şi chiar într-o nelume”; motto-ul Universităţii din Cracovia: “Mergeţi şi învăţaţi-i pe alţii!”; citat din “Odiseea”: “Însă trebuie mai întâi să faco o altă călătorie şi să ajungi la tărâmul lui Hades şi înfricoşătoarei Persefona, să te sfătuieşti cu sufletul tibetanului Tyresias, prooroczul orb cu mintea limpede; deşi e mort, Persefona i-a dăruit numai lui stăpânirea asupra minţii sale, în vreme ce umbrele sale sunt fără minte”; Grigore Moisil: “Idealul de fericire? Să trăiesc printre oameni care judecă correct”; Khaled Hosseini: “Copiii nu sunt cărţi de colorat. Nu poţi să-i “colorezi” cum îţi place ţie”; Iuliu Haţieganu: “Naţiunea însemnează unitate de generaţii. Patria însemnează unitate de viitor”; Brâncuşi la prima expoziţie americană: “Acestea sunt lucrările mele, nu sunt multe, deoarece drumul meu a fost greu, singur şi anevoios”; Maurice Duchamp: “Brâncuşi este un sihastru care îşi petrece tot timpul în atelier, aceasta fiind unica sa lume”; Lenin: “Intelectualii sunt şovăielnici şi, implicit, fără potential de conducător”; Abbe Sieyes: “Imaginea patriei este singura divinitate care ne este permis să o cultivăm”; Lucian Blaga: “Dar fără de-o rană, făptura e moartă”; Valentin Ajder: “Libertatea de exprimare nu ne face pe toţi scriitori”; Aura Christi: “Fiecare judeţ are un Shakespeare al lui”; Victor Potra: “Există un mare gol între studierea literaturii în şcoală şi creaţia contemporană. După şcoală, cei mai mulţi tineri pierd orice legătuiră cu viaţa literară”; Ligia Necula: Politicile cultural ear trebui să protejeze limba şi cultura de ispitele globalizării, de imitarea fără discernământ a unor modele”;

289. Valentin Coşereanu, în „Lumină lină / Gracious Light” nr. 4 din 2017, despre Aglaia, sora lui Mihai Eminescu: „ Indiferent pe unde călătorea, Aglaia găsea prilejul să cânte chiar în casele oraşelor mari din imperiu. Ea va dovedi bogate cunoştinţe muzicale în contact cu muzicienii bucovineni consacraţi, precum Tudor Flondor, căci citea curent partituri muzicale clasice ori moderne, atât la instrument cât şi vocal. A fost prietenă cu Ciprian Porumbescu şi, la îndemnul ei, pe libretul „Somnoroase păsărele”, Tudor Flondor a compus „Serenadă pentru bariton”, solo cu cor, cântată în primă audiţie la o serată muzicală din iunie 1884. În discuţiile de la Viena cu Mihai, Aglaia i-a mărturisit dragostea sa pentru literatură, teatru şi muzică, iar el era preocupat să-i găsească surorii lui diverse cărţi şi partituri. Aglaia s-a căsătorit dintr-o dragoste furtunoasă cu Ion Drogli, un bărbat chipeş, care a ajuns în scurt timp inspector şcolar, stabilindu-se în imperiu prin cumpărarea unei case chiar lângă universitatea din Cernăuţi. (…) După moartea lui Drogli, Aglaia se recăsătoreşte cu un ofiţer austriac şi voiajează mult în imperiul austro-ungar”;

290. Theodor Codreanu, în “Contemporanul-ideea europeană” nr. 12 din 2017, despre Mihai Eminescu: „În 1874, Eminescu este trimis la Berlin de către Titu Maiorescu, ajutat fiind de o bursă a Junimii cu scopul precis de a-şi da doctoratul în vederea unei cariere universitare la Iaşi. A întreţinut, în acel an, o grăitoare corespondenţă cu mentorul junimist. Spre deosebire de acesta, poetul n-avea orgoliul realizării personale (manifestat în anii gimnaziului de la Academia Tereziană vieneză şi consemnat în „Însemnări zilnice”), spre a dobândi o diplomă care să-l aranjeze în societate şi „să-l pună bine cu lumea”. Geniul maiorescian era al individului pragmatic, care e supus, cu precădere, „voinţei de a trăi”, în termenii lui Schopenhauer, geniul lui Eminescu era arheic, întrupând „inconştientul colectiv, arhetipul” în termenii lui Jung şi ai lui Mircea Eliade. Rezultă asta şi dintr-o scrisoare trimisă de poetul doctorand lui Maiorescu, la 5 februarie 1874, din Charlottenburg: „Cred că am găsit acum soluţia problemelor respective, grupând concepţiile şi sistemele demonstrative (doveditoare) care însoţesc fiecare fază a evoluţiei în antinomii vizând atemporalul din istorie, drept şi politică, dar nu în sensul evoluţiei hegeliene a ideii. Căci la Hegel gândire şi fiinţă sunt identice – aici nu. Interesul practic pentru patria noastră ar consta, cred, în înlăturarea teoretică a oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine, care nu sunt altceva decât organizaţii specifice ale societăţii omeneşti în lupta pentru existenţă, care pot fi deci preluate în principiile lor generale, dar a căror cazuistică trebuie să rezulte în mod empiric din relaţiile dintre popor şi ţară (teritoriu). Nu mă pot pronunţa acum mai pe larg asupra acestui subiect , el mi-a ocupat însă cea mai mare parte din cugetarea proprie şi din studii, aşa că până acum n-am respectat în fixarea temelor mele o succesiune de tip didactic”. Eminescu adăuga imediat, ca justificare irefutabilă a atitudinii sale: „Un titlu de doctor m-ar aranja într-adevăr cu lumea şi cu ordinea ei legală, nu şi cu mine însumi, care deocamdată nu mă mulţumeşte, nu”;

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus