GEORGICĂ  MANOLE: DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (51)

GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (51)

[cuvinte cheie: „am citit, am reţinut”, Tudor Vianu, poezia, literatura, atitudinea faţă de genii, Andrei Pleşu, despre politicianul nostru, Liviu Papadima, „Dilema veche” nr. 711 din 2017, atitudinea faţă de disciplinele umaniste, Andrei Pleşu, „Minima moralia”, Aristotel, „Retorica”, genuri oratorice, Sever Voinescu, „Dilema veche” nr. 644 din 2016, efecte ale lecturii, Lucian Cochinescu, „Dimensiuni ale psihologiei în literatură”, concepte ce vizează personalitatea, Mircea Platon, „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 6 din 2017, despre postmodernism]:

 

 

225. Am citit, am reţinut: Tudor Vianu: „Pentru mine interesanţi sunt numai acei care gândesc”; Tudor Vianu: „Urmăresc limpezimea cea mai mare şi persuasiunea prin sinceritate”; Tudor Vianu: „Sentimentul grav şi tainic al vieţii, deprinderea analizei, iubirea de exactitate în toate operaţiunile intelectuale sunt feluri de a fi pe care le atribui acelor îndepărtate sugestii ale copilăriei”; Tudor Vianu: „Poezia e sublimul hermafrodit care uneşte graţia etern feminină a idealului cu vigoarea masculină a idealului”; Tudor Vianu: „Literatura, ca oricare altă manifestare înaltă a spiritului, se întemeiază pe respectul omului şi pe curajul adevărului”; Tudor Vianu: „Respectul religios pe care îl nutresc pentru fiinţa poetului de geniu mă face să doresc ca domeniul activităţii lui să fie liber de orice ameninţare”; Andrei Pleşu: „Politicianul autohton are, în multe privinţe, o situare deficitară în raport cu timpul. Stă prost şi cu trecutul, şi cu viitorul”; Andrei Pleşu: „Politicianul nostru e un funcţionar al lui „acum”. Acumulează, consumă, trăieşte momentul”; Valeriu Nicolae: „Cultura tranziţiei, o cultură construită pe nepotism, nesimţire, furt, pupincurism şi oportunism”; Maica Irina, stareţa

 

226. Liviu Papadima, în „Dilema veche” nr. 711 din 2017, despre o atitudine faţă de disciplinele umaniste: „Umanistica este complet radiată dintre priorităţi. Nu ne trebuie poeţi care să zăpăcească mintea oamenilor. Nici lingvişti care să tragă de mânecă politicienii agramaţi când se lansează în tirade televizate. N-avem ce face cu filologi ştiutori de limbi străine – vorba de odinioară a Elenei Ceauşescu: „Eu nu ştiu nici o limbă străină şi uite unde am ajuns!” Istoricii să-şi vadă de treaba lor: istoria o facem noi. N-ai de ce să finanţezi programe de arheologie, ca să zgârme unii după nişte pietre pe care nimeni n-ar da doi bani – sunt aşa de roase de vreme că nici măcar nu le poţi recicla. (…) Filozofii, cu aplecarea lor către vorbăria despre principii şi fundamente, n-au făcut nici cât o ceapă degerată pentru creşterea producţiei de oţel sau de coceni pe cap de locuitor. Cei din câmpul ştiinţelor sociale – sociologi, antropologi, etnologi, experţi în comunicare şi relaţii publice sau cum le-o fi mai zicând – n-au dat niciodată cu nasul printr-o fabrică şi au lipsit sistematic de la praşila întâi. Juriştii? Ştim noi mai bine ce e drept şi ce nu e – şi, oricum, ce importanţă are?”;

 

227. Andrei Pleşu, în „Minima moralia” (p. 46), prezintă, după „Retorica” lui Aristotel, o clasificare a genurilor oratorice: a) genul epidictic („care se pronunţă prin laudă sau blam asupra unor împrejurări prezente”); b) genul judiciar („care se prezintă prin acuză sau apărare asupra unor împrejurări trecute”); c) genul deliberativ („care se pronunţă prin sfătuire sau disuadare asupra unor împrejurări viitoare);

 

 

228. Sever Voinescu, în „Dilema veche” nr. 644 din 2016, prezintă câteva efecte ale lecturii: a) senzaţii („mirosul cărţii, senzaţia tactilă a paginii, foşnetul intim al paginii ca un fel de şoaptă a cărţii care se livrează nesaţului ochiului”); b) disciplină („ordonează gândul, dă coerenţă imaginaţiei inevitabile care se declanşează în creier când dai cu ochii de cuvântul scris”); c) consolidare („a memoriei, a tenacităţii căutării, soliditate a aflării);

 

229. Lucian Cochinescu, în „Dimensiuni ale psihologiei în literatură”, defineşte câteva concepte care vizează personalitatea: a) persona („mască” în latineşte, din el derivă cuvântul personalitate”); b) individ (o unitate integrativă şi indivizibilă, o entitate biologică ce se bucură de existenţă proprie şi capabil de acte de voinţă”); c) persoană („îndeplineşte roluri sociale, se bucură de un anumit statut de recunoaştere socială, nu poate fi înţeleasă decât în relaţie cu ceilalţi”); d) personaj („reprezintă ilustrarea persoanei, are o utilizare formal-externă, reprezintă persoana în act”);

 

 

230. Mircea Platon, în „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 6 din 2017, exprimând câteva idei despre postmodernism: 1. „cuvântul de raliere al postmoderniştilor este demitizarea”; 2. „cultivă relativismul”; 3. „are o gnoseologie solomonică”; 4. „dă dreptate tuturor şi nimănui”; 5. „viteza e proprie culturii postmoderne”;

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus