[cuvinte cheie: „am citit, am reţinut”, Schopenhauer, a şti să conduci, trei definiţii ale poeziei, Andrei Pleşu, ipocrizia morală, „minima moralia” ca o pre-etică, Mihai Zamfir, o definiţie a romanului, Dan Berindei, „Contemporanul – Ideea Europeană” nr. 7 din 2017, despre patrie, istoria noastră şi globalizarea, istoria noastră şi tinerii din diaspora, „Actualitatea botoşăneană” din 14 august 2017, Nicolae Cabel, „cititor în rouă”, „medierea cu oglinda”, Iulian Boldea, poezia livrescă, Maria Baciu, „anotimpul Copilărie” (Editura „Geea”, Botoşani, 2015, referinţe Lucia Cifor, Dan Lungu şi Luminiţa Stoica)]:

 

178. Am citit, am reţinut: Nae Ionescu despre Schopenhauer: „Îl iubesc nu numai pentru perfecta lui probitate intelectuală, dar şi pentru profunzimea cu care pune el problema morală”; Platon: „Natura e o copie a Ideii, iar literatura e o copie a copiei”; Daniel Goleman: „A şti să conduci nu înseamnă a şti să domini, ci a şti să convingi oamenii pentru un scop comun”; Cezar Gheorghe: „Poezia este periculoasă, incomodă şi dispreţuită”; Cezar Gheorghe: Poezie înseamnă refuzul / dorinţa de a spori zgomotul de fond”; Aurel Dumitraşcu: „Poezia este o uimire rănită”; Andrei Pleşu: Ipocrizia morală este maladia cea mai răspândită a speciei, un fel de gripă generalizată, e capabilă de virulenţe neaşteptate, de ea nu se moare, dar nu se scapă până la sfârşitul vieţii”; Andrei Pleşu: „Minima moralia” e un fel de pre-etică menită a stimula preocuparea etică”; Mihai Zamfir: „Ce este romanul altceva decât continuarea nesfârşită a unui mic şi finit fragment de viaţă”;

 

179. Dan Berindei, în „Contemporanul – Ideea Europeană” nr. 7 din 2017, despre patrie: „Reperul patriei este încă valabil, până când nu se va instala o lume a egalităţii dintre popoare şi fiecare, fireşte, trebuie să lupte pentru dezvoltarea şi apărarea ţării, pentru afirmarea ei. Dar din păcate acest factor a cam dispărut din procesul de construire al omului zilelor noastre. În ultima vreme, în numele globalizării, în educaţie nu mai fiinţează acest obiectiv. Istoria cu miturile ei formative a ajuns o dexteritate deseori dispreţuită şi tinerii epocii de astăzi au fost crescuţi rupţi de un trecut care, vrând nevrând, îi priveşte. Nu mai vreau să amintesc pe tinerii din diaspora, crescuţi pe alte tărâmuri, ciulini duşi de vânturile aspre ale vieţii, care au fost desprinşi, fără voia lor, de o comunitate seculară”;

 

180. În „Actualitatea botoşăneană” din 14 august 2017, ampublicat recenzia cu titlul „Medierea cu oglinda”, cu referire la cartea de sonete a lui Nicolae Cabel, „cititor în rouă”. Primesc de la autorul volumului: „Dacă mi-aş permite un apelativ mai familiar, aş spune Dragul meu sever şi lucid judecător, mulțumesc! Ai un punct de vedere pe care îl etalezi dezinvolt, cu filiații în universuri poetice care nu-mi sînt straine…M-aş opri la lirica autohtonă doar la Passionaria sau la Mariana Filimon…Celelalte nume nu le mai citez fiindu-mi familiare din lecturile “îngurgitate” de-a lungul celor şapte decenii pe care le duc în spate…Sau ele mă poartă pe mine?!…Din nou mulțumesc pentru aplecarea asupra crizei mele, să-i zicem, poetice. Ai un punct de vedere pe care îl respect pentru eleganță şi decență, eu fiind duşman declarat al tonurilor encomiastice… Cu reală prețuire, N.Cabel”;

 

181. Iulian Boldea, în „Contemporanul – Ideea Europeană” nr. 7 din 2017, despre poezia livrescă: „Poezia livrescă se iveşte în umbra celei clasice, reflexive şi vizionare, destructurând nucleul ei funcţional, şi trăieşte din câteva ostentaţii şi excese. Dezechilibrul ei funciar se petrece la nivelul sensibilităţii, unde procesul de culturalizare a acesteia atinge o stare de inflaţie, ceea ce împinge realul pe o pantă de pierdere sau doar de înstrăinare. Intermedierea livrescă între poet şi lume este una exacerbată, o pură ostentaţie, o emfază a intermedierii. Sensibilitatea e radical culturalizată şi ea nu mai regăseşte, de fapt, un registru de contact cu realul, tentaţia sa de a-l dibui eşuând sistematic sau nici măcar neexistând”;

 

182. Citesc „anotimpul Copilărie” (Editura „Geea”, Botoşani, 2015, referinţe Lucia Cifor, Dan Lungu şi Luminiţa Stoica), o carte de versuri pentru copii, scrise de Maria Baciu. Reţin: 1. „Când râde Copilul, / Înfloresc copacii / Şi se-mbujorează, / De emoţii, macii”; 2. „Singurică eu m-am dus / Pe colina cea de sus / Să-l întreb pe tatăl meu / Unde şade Dumnezeu?”; 3. „Scumpo, sufletul pustiu, / Ăsta, lasă-l mai târziu…”; 4. „Toate ale lumii stau / Într-o încăpere sau / Într-un gând, ascuns în cap, / Şi de care nu mai scap…”; 5. „Şi-am jucat pân-am căzut / Peste flori şi iarbă! / Cerul însuşi ne-a văzut, / Chiar şi Noaptea oarbă.”; 6. „Bună ziua, vouă, prieteni / De departe şi de-aici! / Primăvara dă în scrânciob / Zeci, chiar sute de…pitici!”; 7. „Vara creşte, creşte, / Toată mă cuprinde / Şi mă zăpăceşte, / Dar nu o pot prinde…”; 8. „Soarele s-a înţepat / Într-o rază, pe-nserat.”; 9. „Lângă zarea de foc, / Arde toată pădurea… / Toamna spune-n ghioc / Despre-o vreme aiurea…”; 10. „Se bat frunzele, se bat, / Între ele pe-nserat”; 11. „Octombrie, căzut pe scară, / A fost luat de subsuoară”;