GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (177)

GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (177)

[cuvinte cheie: ”am citit, am reţinut”,  Sorin Lavric despre Ion Barbu, Angelo Mitchievici despre Arghezi, Paul Virilio despre minimalizarea planetei,  Lia Perjovschi despre cultura noastră, dorinţa lui Alex Ştefănescu, Gabriel Marcel despre declaraţia de iubire, Nicu Covaci şi “AntiMioriţa”, Emil Botta despre film, … „Luceafărul de dimineaţă” nr. 11-12 din 2020, Alex Ştefănescu  explicând de ce scrie cu „â” din „a” ,  sintagme de Georg Trakl, Lucian Vasiliu, Ana Stan Popescu şi Cristean Petre Argeş, Poeme torenţiale” (Editura „Eminescu”, Bucureşti, 1994), Dan David despre poezie, Cronica” din mai 2001, Valentin Ciucă despre nudurile botoşăneanului Constantin Piliuţă, Bocsardi Laszlo despre teatru]:

 

754. Am citit, am reţinut: Sorin Lavric:  “Ion Barbu, un silen lexical, cu o cadenţă de piston pneumatic, ale cărui născociri expresive exercită o putere hipnotică asupra cititorului”; Angelo Mitchievici: “Al doilea moment privilegiat al poeziei româneşti îl reprezintă Tudor Arghezi, care stabileşte o altă realizare importantă  şi anume că se poate face poezie cu mijloacele cele mai modeste, cu cuvintele de obşte, “potrivite”, triviale, cu vocabularul fundamental care posedă, aşa cum poetul o demonstrează, toate virtuţile poeticului. Arghezi introduce în poezia înaltă limbajul vernacular, inclusive din registrul peiorativ, aflat sub semnul abjectului: “bube, mucegaiuri şi noroi”; Paul Virilio: „Există o atitudine generală de minimalizare a planetei pentru că acum îi putem da ocol în două ore şi jumătate”; Lia Perjovschi: „Suntem o cultură care pune accent pe trecut şi nu pe viitor”; Alex Ştefănescu: „Ar fi foarte trist să mor înainte de a scrie o carte despre Eminescu”; Gabriel Marcel: „Să-i spui cuiva „te iubesc!”, înseamnă să-i spui: „Tu nu vei muri niciodată!”; Nicu Covaci: „Lucrez de ceva vreme la „AntiMioriţa”, în care ciobanul, auzind de la oaia năzdrăvană ce i se pregăteşte, spune către câine, prietenul lui: „Deseară ne-om bate!”; Emil Botta: „Filmul e un miracol de iluzie, de graţie copilărească, de frăgezime. Sintetizează, extrage chintesenţa plastică”;

755.  Alex Ştefănescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 11-12 din 2020,  continuând să explice de ce scrie cu „â” din „a”: „Scriu cu „â” din „a” şi din alt motiv:  pentru că vreau să contest în felul  acesta, în fiecare zi, o normă ortografică instituită abuziv în timpul stalinismului. Instituită nu din raţiuni lingvistice, ci din raţiuni politice. Prin renunţarea la „â” din „a” se extrăgea cu, penseta, nervul latin al limbii române. După 1989 ar fi trebuit să ne scuturăm repede de tot ceea ce amintea de un stil de viaţă impus de o forţă de ocupaţie. Dar noi ne-am îndrăgostit – se pare – de lanţurile noastre. Ni le-am desfăcut încet, cu un fel de părere de rău, iar câteva verigi le mai păstrăm şi azi, intrate adânc în carne. Academia Română a salvat situaţia, ne-a obligat să fim demni.  În sfârşit, scriu cu „â” din „a” pentru că aşa scriau, înainte de instaurarea comunismului, aproape toţi clasicii noştri, de la care am învăţat limba română.  Am îndrăgit încă din adolescenţă nu numai textele lor, ci şi imaginea textelor lor.  Dacă Eminescu scria „Veronică dragă, îţi sărut mâinile”, cu „â” din „a”, cum să scriu eu „mîinile” cu „î” din „i”?

756. Sintagme, termeni, concepte: Georg Trakl: „îngeri cu aripi pătate de glod”; Lucian Vasiliu: „umbra cu capul spart”; Ana Stan Popescu: „dorită de nimeni, tu însăţi să-ţi fii”; Cristean Petre Argeş: „blând, dimineaţa mă prinde în braţe”;

757.  Poetul Dan David despre poezie: „Pe cer în locul lunii, poezia / Harul se păstrează prin smerenie, / Poezia e însăşi viaţa care nu poate să moară, / Cea dintâi poezie va fi cea de pe urmă / şi cea de pe urmă va fi cea dintâi. / Căutaţi necurmat faţa poeziei, / muriţi un pic / aduceţi-vă aminte. / Poezia ne binecuvântează şi toate marginile pământului / se tem de ea. / Poezia te adună, îţi aprinde lampa, te ocroteşte. / Cei ce stau la poalele muntelui vestesc poezia de la poalele muntelui” (din volumulPoeme torenţiale”, Rditura „Eminescu”, Bucureşti, 1994);

758. Valentin Ciucă, în „Cronica” din mai 2001,  despre nudurile botoşăneanului Constantin Piliuţă: „…între două reprize prelungite „la una mică”, cu confraţii de pahar, află răgazul de afi inspirat, chir dacă exaltarea se transformă în veritabile Afrodite nişte banale femei de cartier”;

759. Patru idei ale regizorului Bocsardi Laszlo, directorul teatrului „Tamaşi Aron” din Sfântu Gheorghe.  Emise la nivelul anului 2012, sunt valabile şi azi. Păcat că nu mi-am notat, atunci, şi sursa în care au fost publicate: 1. „Nu repet o idee din moment ce azi lucrurile obosesc foarte repede”; 2. „Nu mai suntem nişte cetăţeni din 2012, ci unii ai eternităţii”; 3. „România e tributară temperamentului şi nervozităţii noastre care aduc o anumită furie”; 4. „Scopul artei teatrale este să plaseze spectatorul într-o stare în care numai DRAGOSTEA, MOARTEA sau POEZIA pot să-l ducă;

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus