GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (164)

GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (164)

[cuvinte cheie: sintagme, termeni, concepte de Eugen Cucerzan, Kant, Nicolae Iliescu, Jean-Pierre Richard, Mircea Petean, Persida Rugu, Oana Pellea, Leo Strauss şi Lionel Duroy, vergonii lui Elexandru Ecovoiu, „Ambitus” (Editura „Polirom”, Iaşi, 2018), Ana-Maria Tupan, „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 6 din 2020), „România literară” nr. 25 din 2020, Irina Petraş, „Despre comparaţie şi „dibuirea indefinită”, exemple de cum scriitorii români stăpânesc necunoscutul / imprecisul prin cunoscut, „am citit, am reţinut”, Ioana Pârvulescu despre înţelepţi, Mirel Taloş despre forţa urii, Nicolae Iliescu dând formă geometrică timpului în care trăim, „Dilema veche” nr. 845 din 2020, Ana Maria Sandu, anchetă pe baza întrebării: „Ce v-a lipsit în izolare?”]:

739. Sintagme, termeni, concepte: Eugen Cucerzan: „ideile-fulgere”; Kant: „cârji ale raţiunii”; Nicolae Iliescu: „viaţa ca sumă de opţiuni”; Jean-Pierre Richard: „pivniţele textului”; Mircea Petean: „ferecat între ziduri de tăcere”; Persida Rugu: „uitarea cerşeşte uitare”; Oana Pellea: „hodoronca-tronca”; Leo Strauss: „reductio ad Hitlerum”; Lionel Duroy: „oboseala de a trăi”;

740. Vergonii lui Ecovoiu: Sunt locuitorii spaţiului Vergo inventat de Alexandru Ecovoiu în romanul său „Ambitus” (Editura „Polirom”, Iaşi, 2018). Autorul îi caracterizează astfel: „Îşi pierduseră teama, curajul, instinctul de conservare şi cel gregar, locuitorii convieţuiau doar pentru că erau prinşi la un loc, într-un timp ce nu-l puteau pricepe. Nu se simţeau şi apropiaţi, ca odinioară, aşa cum numai într-un spaţiu temporal limitat fusese posibil. Doi oameni aflaţi la numai câţiva paşi unul de altul, se puteau întâlni asemenea unor drepte paralele, undeva şi niciodată, la infinit: o aserţiune, nimic nu promiteau apropierile de altă dată. […]Vinul nu mai omora pe nimeni, chiar se îmbătau tot mai greu vergonii, se adaptau propriilor dorințe, reprimate deseori, cândva, de temeri chiar de ei hrănite. Se omorau atunci, strop cu strop, din renunțare în renunțare” (vezi Ana-Maria Tupan în Contemporanul. Ideea europeană” nr. 6 din 2020);

741. Irina Petraş, în „România literară” nr. 25 din 2020, publică un eseu cu un titlu interesant: „Despre comparaţie şi „dibuirea indefinită”. Eseul e plin de exemple de cum scriitorii români stăpânesc necunoscutul / imprecisul prin cunoscut, cu ajutorul comparaţiilor: Eminescu: „Este drept că viaţa-ntreagă, / Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă”; George Coşbuc: „Ieşi Zamfira-n pas isteţ, / Frumoasă ca un gând răzleţ”; Octavian Goga: „Ostenit, din aripi bate / Ca un vis pribeag, un graur”; Lucian Blaga: „Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi / ca un miros sfios de iarbă tăiată, / ca o cădere de fum din streşini de paie, / ca un joc de iezi pe morminte înalte”; George Bacovia: „Dacă tot oraşul plânge cu note de ploaie ca o veche pianolă”; Sadoveanu: „Bolborosea apa scânteind ca un cuibar al soarelui”; H. P. Bengescu: „Lina cu sufletul ei miezos şi puhav ca pâinea moale”; Tudor Arghezi: „Pribeag în boare / Ca un miros fără floare”; Ion Vinea: „Pământul e de drumuri plin ca un nebun de zdrenţe”; Marin Sorescu: „Nevinovaţi ca ciucurii de pernă / Se lasă zorii peste geana zării”; Ana Blandiana: „Ca floarea tăiată / Cu petale aripe / Ţi-aminteşti cum cădeai / Printre clipe”; Ioan T. Morar: „Înserarea ca o dorinţă cu luminile stinse / ca o tristeţe împrumutată din cărţi / ca o trestie care a fost cândva / un mesaj neînţeles”; Liviu Rebreanu: „Ceaţa plumburie, gâtuită, leopăia şi se terfelea în noroiul proaspăt, ca o femeie beată, deşirată şi zdrenţoasă” etc.;

742. Am citit, am reţinut: Ioana Pârvulescu: „În cetatea celor tari intră înţeleptul şi surpă mândria lor”; Mirel Taloş: „Cea mai mare forţă pe care ţi-o poţi închipui este raţiunea în slujba urii”; Eugen Cucerzan: „În vreme ce unii îşi caută, încă, singurătatea, spre vârfuri de munţi, alţii şi-o trăiesc cu exasperare în Babylonul cotidian”; Nicolae Iliescu: „Se trăieşte într-un timp circular dar şi creator”;

743. Ana Maria Sandu, în „Dilema veche” nr. 845 din 2020, publică o anchetă pe baza întrebării: „Ce v-a lipsit în izolare?”. Reţin câteva răspunsuri: Istvan Teglas (actor): „mi-am auzit gândurile mult mai clar”; Diana Geacăr (scriitoare): „am chemat în ajutor bucuria”; Nicoleta Lefter (actriţă): „am trăit clipa prezentă cum nu am mai trăit până acum”; Oana Giurgiu (regizoare): „mi-a lipsit să mă ţină cineva în braţe mult”; Ada Condeescu (actriţă): „mi-a lipsit postura de călător; Krista Szocs (poetă): „de la balcon puteam să simt doar cum lumina începe şi unde se termină”; Codruţa Cernea (artist vizual): „dar mi-a lipsit alternanţa”; Carmen Lidia Vidu (regizoare): „mi-a plăcut senzaţia de dor”; Elena Stancu (jurnalistă): „ne-a lipsit libertatea de a dormi oriunde găsim un peisaj frumos”; Irina-Roxana Georgescu (poetă): „explozia de flori din primăvara aceasta”; Alex. Tocilescu (scriitor): „libertatea de a face ce vreau”; Mihaela Michailov (dramaturg): „mi-au lipsit siguranţa şi liniştea unor îmbrăţişări”;

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus