GEORGICĂ  MANOLE: DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (155)

GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (155)

[cuvinte cheie:„România literară nr. 7 din 2020, Mircea Mihăieş despre jurnaliştii care au plecat în politică, „tălpile”, versuri de Hanna Bota, Ion Holban prezentând povestea unui hoţ faimos de găini,  „Tribuna” nr. 424, 1-15 mai 2020, umbra la: Marcel Moreau, Maria Pal, Marcel Mureşeanu şi Adrian Suciu, Elis Râpeanu, „Epigrama în literatura română”, despre limerick, „România literară” nr 21 din 22 mai 2020, un limerick de Constantin Abăluţă)]:

 

  1. Mircea Mihăieş, în „România literară nr. 7 din 2020, despre jurnaliştii care au plecat în politică: „S-ar putea spune că jurnaliştii fac pasul spre politică după ce s-au asigurat că au deprins nu măiestria şi demnitatea, ci tertipurile şi ticăloşiile noii meserii. A făcut vreunul gaură în cer? Nu. Întrebarea care se pune e următoarea: şi atunci, de ce au abandonat un domeniu în care erau cunoscuţi, pentru unul în care vechile calităţi nu doar că nu-i ajută, dar îi şi încurcă? Unul dintre răspunsuri provine chiar din enumerarea datelor din acest articol. Şi anume, starea precară a mass-media în lume. Jurnaliştii care au optat pentru politică îşi capitalizează cu cinism atuurile, negociindu-şi locuri călduţe în zona politicului. Al doilea: orice s-ar spune, viaţa de ministru ori parlamentar e mult mai dulce decât aceea de presă. Şi incomparabil mai bine plătită. Sigur, veniturile jurnaliştilor aserviţi jocurilor politice sunt mari şi, în câteva cazuri, colosale. Dar ei sunt, totuşi, excepţiile. Cei care fac pasul spre politică nu diferă prea mult de indivizii care deschid o afacere nu pentru a-şi crea un viitor, ci pentru a da un tun.”;

 

691. În acelaşi număr al „României literare” (7 din 2020) citesc poezie de Hanna Bota. Mă opresc la „tălpile” din care reţin: „dacă o talpă mi-e tot timpul pe ducă  / – povestea asta am mai spus-o – / e pentru că are în ea gena mongoloidului de stepă, / migrator prin definiţie / ochii alungiţi şi părul roşcat tot de la talpă mi se trag / căci de-o roşcată pieri şi Attila hunilor; / (…) / căci cealaltă talpă e lipită de glie / nedesprinsă de rădăcină. / celulele ei se adapă din apa strămoşilor / ciobani care din ciutură îşi potolesc setea / pielea ei e spălată cu lapte proaspăt de la stână / miroase a urdă dulce şi caş / a flori de mentă şi muguri de brad…/ (…).

De reţinut finalul acestui poem:

„o talpă mi-este nomadă, / una e tot timpul acasă, / şi n-am probleme că-n epidermă / concepte diferite se-ncaieră, / mă strădui să le-mpac doar când / e vorba să mă-ncalţ, una vrea ghete, alta vrea tocuri, / una desculţă, alta, săruturi.”;

 

692.  Ion Holban prezentând povestea unui hoţ faimos de găini, prins: „Când plecam la furat luam cu mine un ghem de câlţi fiert bine în untură. Îl aruncam câinilor în mahalaua de unde operam. Toată noaptea, bietele patrupede, se chinuiau să-şi cureţe câlţii din dinţi”;

 

693. Citesc „Tribuna” nr. 424, 1-15 mai 2020. Întâlnesc foarte des cuvântul „UMBRĂ”: Marcel Moreau: „Am avut şansa de a mă găsi singur în păduri necunoscute. Am învăţat să isc scânteia şi focul din măruntaie, nu din razele oamenilor ori ale operelor. Cine mi-a dat gustul pentru lectură? Umbra.”; Maria Pal: „Un lunatic îşi cutreieră mintea / înfricoşează umbra cu-o anacondă flămândă”; Maria Pal: „Fluturii te învaţă / cum să închizi umbra într-o colivie”; Marcel Mureşeanu: „S-a întors lumea cu susul în jos: / umbra mea fuge de mine / alerg în urma ei şi mă topesc la apusul soarelui, / sunt omul invizibil al umbrei mele. / E obligată să mă ia cu ea / altfel nu-şi va mai aduce aminte de mine. / Ar face orice ca să nu mai fiu de faţă / când se întâlneşte cu alte umbre”;  Maria Pal: „Pune-n spinarea umbrei tale crucea”; Maria Pal: „Păianjenii ţes descântece deasupra umbrelor adormite”; Adrian Suciu: „Acolo se aud nesfârşite fabrici de umbră / împachetând lucruri singure”; Maria Pal: „Şarpele hazardului îţi fuge prin vene / după misterul de pe cealaltă parte a umbrei”; Maria Pal: „surprinse / alte umbre-şi descoperă feţe / în milioane de-oglinzi”;

 

694. Elis Râpeanu în teza sa de doctorat „Epigrama în literatura română”: „ În locul epigramei, în Anglia, a apărut o specie umoristică numită limerick, despre care „Enciclopedia Britanică” (Chicago 1972-1992), consemnează: „Formă populară cu versuri scurte, pline de umor, deseori fără sens şi de multe ori vulgare. Se compune din cinci versuri cu rimă aa, bb, a, cu metru dominant anapestic, cu două picioare în versurile 3 şi 4 şi cu trei  picioare în celelalte.”  În „România literară” nr 21 din 22 mai 2020, poetul Constantin Abăluţă publică un limerick: „De ani, un bătrânel pe Gange / mergea doar cu picioroange. / Rămas numai cu zile / Îşi cumpără rotile / Dar fu-nghiţit de mâl pe Gange.”

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus