GEORGICĂ  MANOLE: DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (151)

GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (151)

[cuvinte cheie: „am citit, am reţinut”,  Johnny Răducanu despre poporul român, Harry Brauner despre Gheorghe Zamfir, Miriam Răducanu despre vocabularul artistic, Nicolae Rotaru despre plutire, Alexandru Sfârlea despre zilele negre, Vergilius despre frică, J. P. Sartre despre frică şi curaj, Mihai Zamfir despre bătrâneţe, Simona Popescu contrazicându-l pe Mateiu Caragiale, Goethe despre veşnicie, sfatul Victor Hugo pentru căutătorii de flori,  W. Churchill despre democraţie, „Cultura” din 2004, Mihai Ursachi despre raportul creator-operă, despre limba română şi despre poezie în America, „Dilema”  nr. 406 din 2000,  Vintilă Mihăilescu despre subiectivităţi trans-naţionale, Ulf Hannerz clasificând subiectivităţile trans-naţionale, Gheorghe Ursu, „Poeţii sunt trişti”, „România liberă” din februarie 1998, Octavian Paler despre lumea lui Caragiale]:

668. Am citit, am reţinut: Johnny Răducanu: „Eu nu zic că poporul român e prost, dar cineva care a uitat „tacâmurile-adidas”, securitatea şi comuniştii e prost”; Harry Brauner: „Zamfir nu cânta la nai, cânta la naiul lui Zamfir”; Miriam Răducanu: „Nu ajung nici talentul, nici inspiraţia, dacă nu ai vocabular artistic”; Miriam Răducanu: „A fi şocant sau a nu fi şocant, nu ţine de timp”; Nicolae Rotaru: „Plutirea nu înseamnă nici înălţare, nici nu e metodă sigură împotriva căderile”; Alexandru Sfârlea: „pentru zile negre, nu bani îţi trebuie, ci şirul indian al nopţilor albe”; Vergilius: „Frica e dovadă de neam prost”; J. P. Sartre: „Toţi oamenii suferă de frică. Toţi. Cel  care nu suferă de frică nu-i normal şi asta n-are nimic comun cu curajul”; Mihai Zamfir: „Bătrâneţea apare atunci când frica începe să dispară”; Simona Popescu: „Nu sunt de acord cu Mateiu Caragiale că frica are culoarea albastră”; Goethe: Veşnicia este prezent pur”; Victor Hugo: „Cine vrea flori, să le caute în suflete, cine vrea flori, să le caute în inimi”; W. Churchill: „Democraţia este cel mai prost sistem de guvernare, cu excepţia celorlalte”; W. Churchill: „Ca să înţelegi de ce nu funcţionează democraţia, ajunge să stai de vorbă cu alegătorul mediu”;

  1. Căutând prin nişte însemnări mai vechi, am găsit aceste zise ale poetului Mihai Ursachi: 1. „raportul creator-operă este asemănător celui dintre lumânarea care arde şi emanaţia luminoasă”; 2. „mie îmi convine foarte tare limba română, îmi vine ca mănuşa dreaptă pe mâna dreaptă, nu ca mănuşa stângă pe mâna dreaptă”; 3. „o poezie nu poate fi tradusă, ci trebuie făcută din nou în limba respectivă”; 4. „eu nu pot traduce în româneşte tot ce am gândit şi scris în englezeşte”; 5. „în America, poezia nu mi-a folosit drept la nimic! Drept la nimic, nici măcar cât motorul acela al omului din Tecuci!”; 6. „eu am citit aşadar din nou pe Martin Heidegger, pe plaja din La Hoya, vreo doi ani. O plajă foarte mică, unde l-am recitit şi m-am dezgustat definitiv de el”. Nu ştiu în ce conjunctură a spus cele reţinute, am notat doar atât: „revista „Cultura” din 2004;

670. Vintilă Mihăilescu, în „Dilema”  nr. 406 din 2000,  scriind despre „subiectivităţi trans-naţionale”. În acest context preia o clasificare făcută de Ulf Hannerz: 1. „cosmopoliţii – dispuşi să se prindă în joc cu ceilalţi”; 2. „transnaţionalii – împărtăşind structuri de semnificaţie purtate de reţele sociale”; 3. „localii – reprezentanţi ai unor culturi mai circumscrise teritorial”;

671. Din colecţia de versuri frumoase pe care le reţin într-un caiet, vă propun „Poeţii sunt trişti” de Gheorghe Ursu (inginerul şi poetul disident care a fost arestat, anchetat, torturat şi ucis de comunişti): „Poeţii sunt în general trişti / Ei nu înţeleg lumea / Şi lumea nu-i înţelege / Ei iubesc lumea dar nu o înţeleg /Lumea îi iubeşte dar nu-i înţelege / Uneori când ajung să înţeleagă lumea ei o detestă / Atunci când lumea ajunge să-i înţeleagă e prea târziu / Şi uite aşa, poeţii mor în general trişti”;

672. Octavian Paler despre lumea lui Caragiale: „…e o lume simpatică, în care nu există ură. O lume de care nu ţi-e silă, pe care n-o deteşti. Nu-ţi vine să împarţi personajele lui Caragiale „în smintiţi şi în mişei”, nu te bate gândul să le aduni în „două temniţi large”, după care „să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni”. Demagogia pe tema „progresului” şi „enteresului ţării” se salvează, la Caragiale, prin ridicol. E o lume în care se poate râde, ba chiar eşti stimulat să râzi. Canaliile au farmec. Potlogarii, „mizerabilii” te amuză. Nicio clipă zâmbetul nu se transformă în grimasă. Nu ai sentimentul că prostia, obtuzitatea, cinismul, fanfaronada sunt atotputernice, că nu mai întrevezi, dincolo de ele, nicio zare de lumină”(vezi „România liberă” din februarie 1998);

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus