GEORGICĂ  MANOLE: DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (131)

GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (131)

[cuvinte cheie: Gabriela Rusu-Păsărin, „Ramuri” nr. 7 din 2019, stranietatea dublului la Edgar Keret, metafora peştişorului în acvariu, Gabriela Nedelea despre suprarealism, „am citit, am reţinut”, Thomas A. Edison despre succes şi eşuare, Eduard jurist despre comunism, Margueritte Blessington despre dragoste, Oscar Wilde despre deosebirea dintre literatură şi ziaristică, Andre Marlaux despre idioţi, Camil Petrescu despre cuvânt şi comunicare, Gomez de la Serna despre iubite, Jules Renard despre a-ţi schimba părerea, Gustave Flaubert despre candidatură, Toader Paleologu despre meritul lui Agamemnon, Lordul Acton despre corupţie, „Dilema veche” nr. 814 din 2019, Cristina Vremeş despre ucenicia feminină]:

 

589. Gabriela Rusu-Păsărin, în „Ramuri” nr. 7 din 2019, vorbeşte despre stranietatea dublului la Edgar Keret: „Despre stranietatea dublului mărturiseşte însuşi autorul, într-un interviu cu Nona Ropotan, referindu-se la ilustraţia-metaforă aleasă pentru copertă, un peştişor în acvariu: „cred că acesta trăieşte viaţa atât de interior, cât şi din exterior, pentru că vede ce se întâmplă în jur, dar el trăieşte în mediul său închis. Asta este soarta peştelui care trăieşte în acvariu şi atunci când îmi cere să mă gândesc la un eveniment din afara acvariului, în mijlocul lumii, mă gândesc la această metaforă: dacă ar ieşi afară, ar muri. Aşa sunt eu, aşa mă simt – pot privi lucrurile din interior şi pot fi parte a lumii din exterior”;

560. Gabriela Nedelea, în „Ramuri” nr. 7 din 2019, despre suprarealism: „Suprarealismul exercită, de aproape un secol, o fascinaţie aparte, deşi derapajele ideologice ale „preoţilor” şi adepţilor săi l-au împins până în pragul sinuciderii (artistice). Anarhici şi ezoterici, iraţionalişti până în pragul nebuniei, suprarealiştii au întins supracorzile esteticului până la limitele sublimului, fără să poată evita întotdeauna manierizarea sau derapajele superflue şi kitsch-ul (involuntar) Deşi a avut răsfrângeri esenţiale asupra codurilor estetice interbelice şi postbelice româneşti, precum şi reprezentanţi extraordinari de origine română (Gellu Naum – rămas în ţară, Victor Brauner şi Gherasim Luca – în diaspora pariziană), cărţile-cult ale suprarealismului au început să fie traduse abia după 2010. Există o întreagă mitologie a suprarealismului, susţinută prin revendicarea unui nou sistem de gândire, iraţionalist, care cultivă misterul, autenticismul, sondarea inconştientului şi negarea oricărei forme de instituţionalizare, cel puţin în anumite faze ale sale, cel puţin la nivelul manifestelor. În reaşlitate, literatura suprarealistă, privită în context, reia şi continuă unele filoane romantice, altele decadentiste, cu serioase inserţii moderniste”;

561. Am citit, am reţinut: Thomas A. Edison: „Mulţi dintre cei care eşuează în viaţă sunt persoane care nu au realizat cât de aproape au fost de succes în momentul în care au renunţat”; Eduard Jurist: „Comunismul a fost o boală contagioasă care s-a propagat cu tancul”; Margueritte Blessington: „Dragostea, în Franţa, e o comedie, în Anglia, o tragedie, în Italia o opera seria, în Germania, o melodramă”; Oscar Wilde: „Deosebirea dintre literatură şi ziaristică este că a doua e de necitit, în timp ce literatura e necitită”; Andre Malraux: „Idioţii înţeleg întotdeauna ceva”; Camil Petrescu: „Cuvântul e un mijloc imperfect de comunicare”;

Gomez de la Serna: „Iubita lui devenea din ce în ce mai văduvă”; Jules Renard: „E o chestiune de curăţenie: trebuie să-ţi schimbi părerea la fel cum îţi schimbi cămaşa”; Gustave Flaubert: „Nimic nu e mai ridicol decât să fii candidat la ceva”; Toader Paleologu: „Marele merit al lui Agamemnon era că îl asculta pe Nestor”; Lordul Acton: „Puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut”;

 

562. Romanciera Cristina Vremeş, în „Dilema veche” nr. 814 din 2019, despre explorarea feminină: „Dacă Făt-Frumos, sau Prâslea cel Voinic, sau Ulise devin ceea ce trebuie să devină şi parcurg etape şi dificultăţi pentru a se defini ca gen masculin, Ileana Cosânzeana este una şi aceeaşi, care aşteaptă, care apare printr-o minune, gata făcută şi pregătită pentru viaţă. Este un imaginar profund care nu are sens, cel puţin în universul meu. Nu este o idee nouă, însă nu a fost cu adevărat sau îndeajuns aplicată în literatură. Am vrut să explorez nu doar perspectiva feminină ci şi ucenicia feminină”;

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus