GEORGICĂ  MANOLE: DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (128)

GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (128)

[cuvinte cheie: „am citit, am reţinut”, metafora aripilor la Alice Valeria Micu, Blaise Pascal despre nenorocirile oamenilor, Sanda Cordoş despre vis, Valeriu Nicolae despre comunism, Selam Iusuf despre catedrală ca posibil monument al plictiselii, Milan Kundera dspre combinaţia frivolitate-seriozitate, Milan Kundera despre gravitate şi valoare, Jean Cocteau despre un rol al frivolităţii, Marcel Proust despre femei, „Ramuri” nr. 7 din 2019, Adrian Popescu, „Poeţii”, Farkas Jeno, „Cerchişti în mărturii inedite”, cele trei abordări despre exil ale lui Nicolae Balotă, „Dilema veche” nr. 802 din 2019, Sever Voinescu făcând o teorie a răspântiilor, Mark Twain şi prezenţa într-o majoritate, Rainer Maria Rilke despre poezie]:

566. Am citit, am reţinut: Alice Valeria Micu: „Aripile cele mai puternice sunt un fel de pereţi”; Blaise Pascal: „Toate nenorocirile oamenilor provin din faptul că nu ştiu să rămână liniştiţi, într-o cameră”; Sanda Cordoş: „Visul îmi pare transparent ca un ochi de geam”; Valeriu Nicolae: „Urăsc comunismul cu spume şi am decis să devin un liberal ilegalist”; Selma Iusuf: „Dacă plictiselii suverane, cotidianului mărunţel care reuşeşte zi după zi să se strângă într-un mănunchi viguros de non-fapte i s-ar ridica un monument, acela ar trebui să fie o catedrală”; Milan Kundera: „Combinaţia dintre un comportament frivol şi un subiect serios relevă adevărul despre dramele noastre”; Milan Kundera: „Nu este grav decât ce este necesar, nu are valoare decât ceea ce cântăreşte greu”; Jean Cocteau: „Frivolitatea este cel mai drăguţ răspuns care poate fi dat angoasei”; Marcel Proust: „Necazul oricărei femei păleşte când probează o rochie nouă”;

567. În „Ramuri” nr. 7 din 2019, un poem de Adrian Popescu şi intitulat „Poeţii”: „Poeţii sunt defuncţii pentru care, / Cu ochii roşi, tulburi şi sticloşi, / Îmi mai luam o carte la culcare. / O terminam în cântec de cocoşi. // Dormeam, sfios, cu ea sub pernă, / Credeam că ei deţin secretul, / Prin care poţi avea, eternă, / O viaţă plină cu buchetul…// Nu semănau cu cei din cărţi, / Boemi notorii, ţara îi cinsteşte. / Traşi de dorinţe-n două părţi, / Maeştri în prisosul ce lipseşte. / De unde versurile minunate? // Îi alăptase vreo zeiţă? Cine? / Că nu au sângele de om în vine. / Şi dacă-l au de unde vine?”;

568. Farkas Jeno, în „Ramuri” nr. 7 din 2019, publică articolul „Cerchişti în mărturii inedite”.  În conţinutul acestui articol, autorul prezintă cele trei abordări despre exil ale lui Nicolae Balotă: a) cea a lui Cioran („ce se caracterizează prin traumatism lingvistic, renegarea limbii şi fuga de condiţia de exilat”); b) cea a lui Ionescu („ce s-a dovedit a fi o reuşită invenţie, o virtute literară: absurdul, adică perfecţiunea maşinăriei lingvistice care funcţionează de minune…în gol”); c) cea a găsirii unei limbi ideale în exilul terestru biblic („parte a condiţiei noastre umane”);

569. Sever Voinescu, în „Dilema veche” nr. 802 din 2019, despre răspântie: „În toate mitologiile lumii, răspântiile stârnesc fiori. La intersecţia drumurilor se petrec mereu lucruri care scapă de sub control pentru că ceea ce, în general, era ordonat şi previzibil pe o cale se dezordonează şi se bulversează la impactul cu o altă cale. Direcţiile, clare pe orice drum, se relativizează la intersecţii şi paşii celui care străbate drumul nu mai merg inexorabil înainte. Pot fi la dreapta sau la stânga. Direcţia paşilor nu mai este dusă de drum. Voinţa călătorului devine decisivă. Şi de câte ori bietul om e pus să aleagă, el e pus, de fapt, într-o încurcătură. Drumul nu te încurcă; răspântia, însă, da. Şi mai adaug că, la intersecţie, nu se pune doar problema mea – „Pe unde o iau?” -, ci şi problema întâlnirii mele cu altul – „Cine are prioritate?”. Şi nu-i de glumă. Din aşa ceva se iscă războaie”;

570. Mark Twain: „Când te trezeşti făcând parte dintr-o majoritate, e timpul să faci o pauză şi să reflectezi”;

571.  Rainer Maria Rilke despre poezie: „Totul este să preamăreşti. În poezie noi vorbim de cele mai multe ori despre creaţia lui Dumnezeu. În momentul în care ştii să preamăreşti smerit un om, un copac, o floare, o întâmplare din viaţă, o taină, se naşte poezia. Noi trăim din uitare în uitare, dar poezia înseamnă a-ţi aminti cumva ceea ce nu ai trăit încă”;

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus