GEORGICĂ  MANOLE: DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (116)

GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (116)

[cuvinte cheie: Alex Ştefănescu, „Luceafărul de dimineaţă” nr. 1 din 2019, „Despre literatură”, „am citit, am reţinut”, Liviu Georgescu despre „plutirea în tine”, Schopenhauer despre frumuseţea oglindirii în apă, Ion Frunzetti despre capacitatea unei statui, Eugen Barbu despre jurnal, Eugen Lovinescu definind jurnalul, Dan Stanca despre lipsa cuvintelor, Simone de Beauvoir despre devenirea femeii, Miguel de Cervantes despre femeie, Evita Peron despre sine, Rabindranath Tagore despre rolul bărbatului şi al femeii, Dan Stanca definind „limba talaş”, Cristian Pătrăşconiu, „Ramuri” nr. 1 din 2019, Alex Ştefănescu despre antumele şi postumele eminesciene]:

 

506. Alex Ştefănescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 1 din 2019, publică eseul „Despre literatură”. Ideile mari ale acestui eseu sunt: 1. „Oamenii au inventat literatura ca să-şi ofere o plăcere, nu ca să se chinuiască studiind-o; 2. „Toţi avem nevoie de literatură, dar nu ştim că avem nevoie”; 3. „Plăcerea pe care o oferă literatura nu face rău”; 4. „Unii oameni nu înţeleg literatura pentru că o citesc greşit”; 5. „Cuvintele folosite de un scriitor nu sunt altele decât cele de care ne servim în viaţa de fiecare zi”; 6. „În literatură nu există un „dincolo de aparenţe”. Literatura este chiar ceea ce pare”; 7. „Literatura nu dispare, cum înclină multă lume să creadă”; 8. „Literatura este text şi nu contează unde anume găsim acest text: într-o carte sau pe monitorul unui computer”; 9. „Literatura este puternică şi fragilă”; 10. „În literatură nu există progres. Există numai o succesiune de mode”; 11. „Nu este suficient să ai talent ca să fii scriitor”; 12. „Un text literar care nu are valoare nu există”; 13. „Dacă scrii, nu contează câtă emoţie investeşti într-un text, contează numai câtă emoţie le provoacă acel text cititorilor”; 14. „O carte cu happy-end poate întrista şi invers”; 15. „În literatură nu are importanţă despre ce scrii. Important este cum scrii”; 16. „Între operele literare există o permanentă competiţie”; 17. „Dacă am fi nemuritori, n-am avea nevoie de spirit critic”; 18. „Critica literară nu este o ştiinţă”; 19. „Literatura este o marfă miraculoasă care, exportată, rămâne în ţară”;

 

507. Am citit, am reţinut: Liviu Georgescu: „Tot plutind în tine printre oglinzi constaţi că de fapt te afli în alt timp”; Schopenhauer: „Frumuseţea incredibil de mare pe care o conferim oglindirii obiectelor în apă”; Ion Frunzetti: „Capacitatea statuii de a fi o prezenţă nu vine exclusiv din aspectul ei (în chip tradiţional, obligatoriu!), de succedaneu al realităţii corporale, umane şi animale. Ea derivă din însăşi existenţa ei ca volum”; Eugen Barbu: „Un jurnal este, de fapt, un dialog platonician, o dispută cu tine însuţi”; Eugen Lovinescu: „Jurnalul este o aruncătură de peniţă, lavă izbucnită sub presiunea unei emoţii, impresii nemijlocite şi pasionale”; Dan Stanca: „Lipsa hranei şi lipsa cuvintelor se află pe acelaşi palier, dacă nu cumva a doua penurie este şi mai gravă”; Simone de Beauvoir: „Femeie devii, nu te naşti”; Miguel de Cervantes: „Femeia este sufletul bărbatului, lumina care îl călăuzeşte. Femeia este gloria”; Evita Peron: „Eu sunt propria mea femeie”; Rabindranath Tagore: „Bărbaţii creează prin imaginaţie, însă femeile creează prin iubire”;

 

508. Dan Stanca, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 1 din 2019, introduce un nou concept, o sintagmă nouă: LIMBA TALAŞ. Această „limbă” o înlocuieşte, spune Dan Stanca, pe cea de lemn prin rindeluirea permanentă a acesteia. O descrie astfel: „Este o limbă distrusă, sfărâmată, din care valorile expresive au fost îndepărtate. Este o limbă în care aproape că nici nu mai contează dezacordurile gramaticale sau utilizarea improprie a unor termeni. Această limbă se revarsă zilnic asupra auzului nostru şi ne sileşte şi pe noi s-o folosim”;

 

509. Cristian Pătrăşconiu, în „Ramuri” nr. 1 din 2019, publică un interviu cu distinsul critic Alex Ştefănescu. Una dintre întrebările puse este: „Antume sau postume la Mihai Eminescu? Sau mai degrabă disfuncţia aceasta nu e defel importantă?” Răspunde Alex Ştefănescu: „Distincţia e foarte importantă. Antumele sunt poezii pe care Eminescu ni le-a supus atenţiei din propria lui voinţă şi după o îndelungată deliberare. În schimb, nu ne-a dat acordul să-i citim postumele, pe care le considera insuficient lucrate sau chiar ratate. Teoretic (aşa cum a explicat, de altfel, încă de la începutul secolului douăzeci, cel mai bun exeget al poeziei eminesciene, G. Ibrăileanu), nu avem voie să scotocim în vraful de hârtii cu poeziile nepublicate de Eminescu însuşi (mai trebuie spus că tot ce voia el să publice se publica; cade ipoteza că unele texte au rămas inedite pentru că n-ar fi avut unde să le publice). Interdicţia a fost încălcată, fără ezitare, imediat după moartea lui, şi a tot fost încălcată, în repetate rânduri, până în ziua de azi. Avem totuşi o scuză. Eminescu are o valoare ieşită din comun şi nu ne putem abţine să-i cercetăm arhiva. Ne interesează tot ceea ce e legat de el, chiar şi o însemnare făcută pe un carnet de ziarist de pe vremea când era acreditat din partea ziarului „Timpul” la Parlamentul României, sau o adresă notată pe programul de la un spectacol de teatru. Cum să nu ne mai intereseze poeziile sale rămase nepublicate?”;

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus