GEORGICĂ  MANOLE: DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (111)

GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (111)

[cuvinte cheie: „am citit, am reţinut”, Andrei Pleşu despre intelectualul vanitos, Camelia Răileanu despre marile iubiri, Ioan Gură de Aur despre milostenie, Nichita Stănescu despre strigăt, Camelia Răileanu despre marii artişti şi despre marile muzee,…„Întoarcerea din Iad” (ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Florentina Toniţă, Editura „Eikon”, Bucureşti, 2018), Camelia Răileanu despre Premiul Naţional  „Eminescu” ediţia 1999,  Mircea Ivănescu, Ştefan Augustin Doinaş, „România literară” nr. 6 din 2019, Gellu Dorian în dialog cu Liviu Ioan Stoiciu, „Ateneu” nr. 1 din 2006, C. D. Zeletin făcând o paralelă între Sadoveanu şi Vasile Voiculescu]:

 

 

487. Am citit, am reţinut: Andrei Pleşu: „Intelectualul vanitos trăieşte mai puţin în lăcomia de câştig, cât trăieşte într-o desfigurantă lăcomie de sine”; Andrei Pleşu: „Orice vanitos are în raniţă bastonul de dictator”; Camelia Răileanu: „Ştiu că nu există mari iubiri, ci doar mari dezamăgiri”; Ioan Gură de Aur: „Milostenia are aripi tari, străbate Cerul”; Nichita Stănescu: „Strig şi nu se-aude / Mările din nou sunt ude”; Camelia Răileanu: „Mă gândesc la toţi artiştii mari care-au murit în mizerie şi la muzeele lumii care prosperă pe seama operelor acestor artişti”;

 

 

488.  Reţin din jurnalul Cameliei Răileanu, „Întoarcerea din Iad” (ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Florentina Toniţă, Editura „Eikon”, Bucureşti, 2018): „15. I. 99. Ziua lui Eminescu. Dincolo de toate tămâierile oficiale şi oficioas4e  care se vor fi făcând afară, eu zic doar atât: „Pe mine răul, deşi râd, mă doare”. („noi amândoi avem acelaşi dascăl”). Nimeni nu ştie să-mi spună cine a luat Premiul Naţional Eminescu anul acesta. L. zice că unul cu P. Îmi vine şi să râd, şi să plâng. Auzi cum e numit un poet care ia un premiu Omnia: unul cu P. Insist să mi-l descrie. E clăpăug, bătrân, aşa, aşa, zice. Păi acesta-i Mircea Ivănescu, zic. (De Mircea Ivănescu am aflat de curând că are două noi muze: Denisa Comănescu şi Virginia Woolf. Mi-amintesc de-o poezie de-a lui Horaţiu dedicată Sylviei Plath). După câteva încercări, renunţ să mai ghicesc: acela cu P. e POETUL şi gata, fiecare poet e unic, inconfundabil, inegalabil, în fond. Anul trecut mi-am încălcat propria interdicţie şi m-am uitat la TV, să-l văd pe Doinaş urcând pe scena teatrului nostru să-şi ia premiul. Auzisem la radio că va fi adus cu salvarea, că starea lui e critică şi m-am gândit: ce păcat că i se dă un premiu de excelenţă unui poet când se află că-i bolnav! Dar Doinaş arăta ţeapăn, le-a dat ţeapă bârfitoarelor radiofonice şi s-a comportat ca un prinţ din Levant, vorba lui Laurenţiu Ulici, care nu a găsit cuvinte mai potrivite pentru a vorbi despre poet decât cuvintele înseşi ale poetului”.

 

489.  În „România literară” nr. 6 din 2019, Gellu Dorian publică un interviu cu Liviu Ioan Stoiciu, laureatul ediţiei a XXVIII-a a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. Reţinem  din spusele laureatului: 1. „Pentru mine scriitorii adevăraţi, valoroşi, aveau autoritatea din naştere a unui nobil”; 2. „Nu o dată scriitorii de azi sunt puşi pe baricade adverse, „tribalizaţi”; 3. „Azi scriitorul, dacă nu e ignorat cu totul, e marginalizat, nu mai e loc la tribună pentru el; îşi cultivă steaua fiecare după cum crede de cuviinţă, plin de frustrări, intolerant, redus la un fel de observator depăşit de vremuri”; 4. „Schimbarea discursului poetic a venit de la sine, „scriind înainte”,  au trebuit să treacă ani să intru pe un alt făgaş decât cel dinainte, pe altă „formulă” (impropriu zis); 5. „N-am încredere în criticii care cred că au o reţetă estetică de scris versuri şi dau sfaturi şi sentinţe şi nu lasă poeţii să scrie aşa cum cred ei de cuviinţă, peste orice direcţie lirică, şi nu cum vor criticii”; 6. „Nu sunt nici „posedat” când scriu, nici „inspirat”, am conştiinţa unei acumulări de energie creatoare care trebuie eliberată”; 7. „Trăiesc o adevărată dramă la recitire, tot ce am scris mi se pare a fi prost, eşuat, fără valoare”; 8. „Da, scriu numai pentru sufletul meu, nu pentru public (nu pentru critici sau pentru poeţi), îmi respect cererea naturală  de a mă exploata, pentru a supravieţui”; 9. „Cred că fiecare dintre noi e altceva la masa de scris, unii mai aşezaţi, mai normali, alţii mai zbuciumaţi, mai atipici, lăsaţi aşa de la mama natură”; 10. „Eu sunt aşa cum arăt în opera mea poetică, atotprezent, cu bolboroseli mitice şi fraze epice clare, care ies din tiparul liric, pe cât posibil în permanentă evoluţie şi involuţie la nivel lingvistic, mă recunosc în fiecare vers, în tot fragmentarismul operei mele”; 11. „Eu sunt în asemenea hal născut, că trebuie să-mi ascund gândurile de propriul subconştient, fiindcă sunt pedepsit dacă mă laud (îmi anulează orice plan propus)” etc.;

 

490. C. D. Zeletin, în „Ateneu” nr. 1 din 2006,  face o paralelă între Sadoveanu şi Vasile Voiculescu. Continuăm să  reţinem: 16. SADOVEANU: „poezia prozei sale stă în vorbire, instrument al vorbirii lirice” – VOICULESCU: „poezia prozei sale e condensată în secretul vieţii concrete, de unde prestigiul tăcerii lucrurilor necântate”; 17. SADOVEANU: „vederea e în alb / negru, scotopică” – VOICULESCU: „vederea e cromatică, fotopică”; 18. SADOVEANU: „scrutează lumea la depărtarea care-l defineşte ca filozof plutitor pe largi perspective crepusculare” – VOICULESCU: „îşi propune să vadă lumea de aproape, din vecinătăţi unde culoarea frapează recomandând structuri şi s-o exprime prin înţelegere de biolog”; 19. SADOVEANU: „totul se realizează ca reverie” – VOICULESCU: „totul se realizează ca revelaţie”; 20. SADOVEANU: „planează egal, păstrându-şi altitudinea” – VOICULESCU: „se afundă spre a se înălţa”;

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus