GEORGICĂ  MANOLE: DEGUSTĂTORUL  DE  TEXTE (110)

GEORGICĂ MANOLE: DEGUSTĂTORUL DE TEXTE (110)

[cuvinte cheie: „am citit, am reţinut”, Mihail Sadoveanu despre Fălticeni, Carlos Ruiz Zafon despre bani şi turbare, Dan Puric despre diferenţa dintre el şi Andrei Pleşu, Părintele Stăniloaie despre poporul român, îndemnul lui Dan Puric, Emil Cioran şi „neamul uşurelnic”, I. L. Caragiale despre posibilităţi, Lidia Stăniloaie parafrazându-l pe Caragiale, Dostoievski despre raţionalitate, Angelus Silezius despre om şi Dumnezeu, Lidia Stăniloaie despre laudă, Aldous Huxley despre al 15-lea cvartet de Beethoven, „Dilema veche” nr. 780 din 2019, Andrei Pleşu despre vanitate, „Întoarcerea din Iad” (ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Florentina Toniţă, Editura „Eikon”, Bucureşti, 2018), Camelia Răileanu despre Nichita Stănescu, Paul Georgescu, Adrian Păunescu, Gheorghe Tomozei, „Ateneu” nr. 1 din 2006, C. D. Zeletin făcând o paralelă între Sadoveanu şi Vasile Voiculescu]:

 

 

483. Am citit, am reţinut: Mihail Sadoveanu: „La Fălticeni am băut din apa curată a sufletului românesc”; Carlos Ruiz Zafon: „Banii nu au nicio însemnătate, cu condiţia să nu-ţi lipsească”; Carlos Ruiz Zafon: „Turbarea nu moare decât odată cu câinele”; Dan Puric: „Diferenţa dintre mine, Dan Puric, şi Andrei Pleşu, este că el are păreri în timp ce eu am o credinţă”; Părintele Stăniloaie: „Poporul român este popor punte între civilizaţii”; Dan Puric: „Să nu fim precum câinii care muşcă băţul, să muşcăm stăpânul”; Emil Cioran: „A fi de…”neam uşurelnic”; I. L. Caragiale: „Există posibilităţi care se poate şi posibilităţi care nu se poate”; Lidia Stăniloaie parafrazându-l pe Caragiale: „Există minuni care se poate şi minuni care nu se poate”; Dostoievski: „Dacă totul ar fi raţional pe pământ, nu s-ar întâmpla nimic”; Angelus Silezius: „O, omule, unde fugi să-l cauţi pe Dumnezeu? El e în tine”; Lidia Stăniloaie: „Dacă te laudă oamenii nu te mai laudă Dumnezeu”; Aldous Huxley despre al 15-lea cvartet de Beethoven: „Muzica era o dovadă. Da, Dumnezeu există!”;

 

484. Andrei Pleşu, în „Dilema veche” nr. 780 din 2019, despre vanitate: „Nu scapă nimeni. Sau aproape nimeni. Loveşte în proşti (care devin fuduli) ca şi în deştepţi (care devin proşti). Sminteşte, în egală măsură, pe urâţi şi pe frumoşi, pe talentaţi şi pe netalentaţi, pe credincioşi şi pe atei, pe politicieni şi pe „simplii cetăţeni”, pe laici ca şi pe aparţinătorii clerului. Reuşeşte să transforme complexele de inferioritate în complexe de superioritate, încurajează impostura, amputează simţul ridicolului, inhibă orice urmă de umor, de decenţă, de generozitate. Eul propriu pârjoleşte totul în jur: realitatea devine materie primă a unor ambiţii private, ceilalţi devin adversari sau unelte, viaţa nu mai e trăită decât ca o mare ocazie pentru un cult egolatru. Cazurile de vindecare sunt rare.”;

 

485. Continui să citesc jurnalul Cameliei Răileanu, „Întoarcerea din Iad” (ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Florentina Toniţă, Editura „Eikon”, Bucureşti, 2018). Reţin de la pagina 52 despre Nichita Stănescu (decedat în ziua de 13 decembrie 1983): „Nichita Stănescu a intrat în poezia românească ca un Făt – Frumos în basm. Înalt, zvelt… Aşa scria Paul Georgescu. Nichita Stănescu a ieşit din viaţă ca din basm, spun eu acum cu gândul la gerurile din acea zi de 13. Despre moartea poetului n-am aflat de la şcoală, nici de la Radio sau TV, ci de la vânzătorul de ziare din centru, vânzător pe lângă care treceam zilnic, fără să-i dau importanţă. Pe atunci vânzătorii nu aveau ştiri senzaţionale cu care să-şi vândă ziarele. Ce ştiri să fi avut? Că-n judeţul Dolj s-au recoltat atâtea şi atâtea tone de grâu la hectar? Dar „Scânteia” doin acea zi avea, în pagina de mică publicitate, la capitolul decese, un anunţ pe care vânzătorul l-a făcut public, strigând: Luaţi „Scânteia”! A murit Nichita Stănescu! A murit poetul! Şi arătând tuturor anunţul pe pagină. Tinerii liceeni, ieşind de la şcoală, se îmbulzeau ca atunci când se primea revista „Flacăra” a lui Adrian Păunescu. Tinerii se îmbulzeau şi repetau: A murit poetul! Poetul Stănescu! I s-a făcut o troiţă de lemn. Au plâns câţiva adolescenţi bucureşteni. A plâns şi Gheorghe Tomozei, care a scos imediat un album memorial. N-am avut bani să-l cumpăr. Eram o adolescentă fără bani, doar cu lacrimi. Păream patetică şi singulară”;

 

486. C. D. Zeletin, în „Ateneu” nr. 1 din 2006, face o paralelă între Sadoveanu şi Vasile Voiculescu. Continuăm să reţinem: 11. SADOVEANU: „suferinţa e problema celorlalţi” – VOICULESCU: „suferinţa e problemă personală”; 12. SADOVEANU: „măreţia sa e o indiferenţă ataractică şi cu nimb în faţa misterului lumii” – VOICULESCU: „rămâne veşnic ispitit să intre în jertfelnicul galeriilor unei lumi care nu se dezvăluie perfect ori se arată numai prin semne, spaţiu strâmt, neprielnic desfacerii aripilor, impropriu măreţiei”; 13. SADOVEANU: „lasă misterul acolo unde se află şi-l cântă într-o continuă stare de graţie” – VOICULESCU: „forţează misterul şi îl iscodeşte ritualic”; 14. SADOVEANU: aşterne ireal peste real, de unde impresia de levitaţie” – VOICULESCU: „scotoceşte realul din imaginar, de unde impresia de arheolog în căutarea arhetipurilor”; 15. SADOVEANU: „zări exterioare” – VOICULESCU: „zări lăuntrice”;

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus