Focarul de Covid 19 persistă la Botoșani

Focarul de Covid 19 persistă la Botoșani

Până astăzi, 02 iunie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani:

- la ora actuală, în carantină instituționalizată sunt 17 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19.
- la ora actuală, numărul botoșănenilor aflați în izolare la domiciliu este 3072.

Potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Botoșani, 781 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, iar 536 au fost declarate vindecate. (Decesele au fost transmise în cadrul informarii GCS-48).

În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani au acționat în teren, în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea criminalității. În ultimele 24 de ore au fost aplicate 69 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 38.000 de lei. De asemenea, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale pentru prevenirea oricăror fapte de natura a tulbura ordinea și liniștea publică și pentru verificarea respectării prevederilor legale în contextul stării de alertă, astfel au fost legitimate peste 150 de persoane și verificate peste 130 de auto. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 21.000 lei. Două persoane au fost sancționate pentru faptul că nu au respectat măsura izolării la domiciliu, față de acestea luându-se și măsura carantinării pentru următoarele 14 zile.

Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0745.619.074, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate.
Reamintim faptul că toate autoritățile statului (instituția prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, pompieri, instituțiile sanitare) sunt în continuă alertă pentru a preveni răspândirea COVID-19. Precizăm că, începând cu data de 15.05.2020, prin Hotărârea nr. 24/14.05.2020, a fost instituită, pe teritoriul României, STAREA DE ALERTĂ, pentru o perioadă de 30 de zile.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

Centrul Județean de Comunicare Botoșani

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus