FC Botoșani s-a impus în fața lui Gaz Metan Mediaș, scor 4-1, în unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale acestui play-off

FC Botoșani s-a impus în fața lui Gaz Metan Mediaș, scor 4-1, în unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale acestui play-off

Meciul a început practic de la 1-0 pentru moldoveni, după ce Ofosu a deschis scorul în primul minut! Jucătorul de atac al lui Botoșani l-a învins pe debutantul Albert Popa cu un șut puternic, la colțul scurt.

Momentul a fost urmat de un festival al erorilor. Golul de 2-0 a venit după o degajare eronată a lui Popa, urmată de un plonjon grăbit, neinspirat, în momentul șutului expediat de Hamidou Keyta. Iar la treia reușită a formației lui Marius Croitoru, portarul lui Gaz Metan a comis-o și mai grav. A scăpat șutul trimis de Florescu de la distanță, direct pe centrul porții. Medieșenii au redus din diferență doar 2 minute mai târziu, prin Romeo, scorul la pauză fiind de 3-1.

A doua repriză nu a mai adus decât un gol, în ciuda insistenței gazdelor. Albert Popa a avut parte de o parte secundă mult peste primele 45 de minute, având câteva intervenții bune și limitând astfel proporțiile scorului. Totuși, Botoșani a mai punctat o dată, pe final, prin Mihai Roman, care a trimis un șut în cross de la marginea careului de 16 metri.

Botoșani ajunge la 32 de puncte și urcă pe locul 4, în timp ce Gaz Metan rămâne pe ultima poziție în play-off, cu 25 de puncte.

www. gsp.ro

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus