Evenimente rutiere, cercetate de poliţişti

La data de 28.06.2014, în jurul orei 08.00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208 C, în localitatea Vorona, judeţul Botoşani, un tânăr de 23 ani, din comuna Cristești, județul Botoșani, pe fondul neatenției, pierde controlul asupra direcţiei de mers, părăsește partea carosabilă și intră în coliziune cu un cap de pod.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui minor în vârstă de 4 ani, din județul Suceava, pasager pe bancheta din spate a autoturismului.

Minorul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Botoșani, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internat.

În cauză se efectuează cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămarea corporală din culpă.

La data de 28.06.2014, în jurul orei 21.30, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282, în comuna Vlăsineşti, judeţul Botoşani, un tânăr de 23 ani, din satul Sîrbi, comuna Vlăsineşti, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a intrat în derapaj, părăsind partea carosabilă şi izbindu-se în şanţul de pe marginea drumului, apoi într-un stâlp de susţinere a reţelei de telefonie.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul orăşenesc Săveni.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză continuă cercetările, urmând a se propune soluţie procedurală.

Buletin de presa IPJ Botosani

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus