„Eroare” la Biblioteca Județeană

„Eroare” la Biblioteca Județeană

„Mihai Eminescu” Botoșani, vă invită luni, 16 iulie, la orele 16:00 la lansarea volumului de versuri „Eroare” al lui Samuel Pascariu ce va avea loc la Secția de Împrumut Carte pentru Copii. Alături de autor, la lansarea de debut vor lua cuvântul prof. Cornelia Viziteu (directorul Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani), Elena Condrei (editor), prof. Vania Atudorei, prof. Georgică Manole (profesor și critic literar). De asemenea veți putea fi prezenți la expoziția de filatelie intitulată „ȘEFI DE STAT AI ROMÂNIEI” expusă în holul Secției de Copii de către autor.

Născut la 28 iulie 2001, Samuel Pascariu este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. A debutat în anul 2015 cu mini-romanul polițist Comisarul care a avut un succes surprinzător peste ocean fiind achiziționat de aproximativ 10.000 de ori. Al doilea său volum este o carte de poezii (Eroare, editura Smart Publishing, București 2017) cu ilustrații de Sabina Cânipariu. De asemenea, Samuel Pascariu este membru al Asociației Filateliștilor din județul Botoșani și al Societății Numismatice Române.

AFIS Lansare de carte Samuel Pascariu S Copii_n

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus