E.ON susține proiectul „Croiește-ți viitorul” al Asociației Zi de Bine, dedicat tinerelor instituționalizate

E.ON susține proiectul „Croiește-ți viitorul” al Asociației Zi de Bine, dedicat tinerelor instituționalizate

Programul ajută tinerele să croiască și să folosească mașina de cusut;
54 de tinere instituționalizate și alte 10 din familii dezavantajate vor afla tainele croitoriei de la specialiști;

 

Atunci când spunem tabără ne gândim la vacanță, la prieteni și la activități care ne relaxează. Tot în tabără poți învăța lucruri folositoare care te pot ajuta să deprinzi o meserie și chiar să îți găsești un loc de muncă. La asta s-a gândit și Asociația Zi de Bine care împreună cu Asociația Lindenfeld demarează proiectul „Croiește-ți viitorul”. Vor fi organizate trei tabere de viață independentă, în care tinere care se pregătesc să părăsească centrele de plasament vor învăța să croiască și să folosească mașina de cusut. Cele care îndeplinesc criteriile de vârstă și studii absolvite, vor putea obține calificare profesională în domeniul croitoriei, în urma participării la un curs acreditat.
Cele mai talentate dintre ele vor primi apoi mașini de cusut și materiale pentru a continua să lucreze.

Programul vizează 54 de tinere instituționalizate, cu vârste cuprinse între 14 și 22 de ani, din centre de plasament din București, Prahova, Galați, Iași, Botoșani și Timiș, care vor participa în trei tabere de croitorie, și alte 10 tinere din familii fără posibilități din județul Bihor, care vor participa la cursuri de croitorie la centrul social din localitate. Cursurile se vor desfășura în perioada 1-31 August.

Suportul de curs va fi realizat de un specialist în croitorie și formator cu experiență în lucrul cu tinerii din medii defavorizate, iar selectarea tinerelor instituționalizate care vor participa în proiect se va efectua cu sprijinul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și al voluntarilor Ajungem MARI. Întreg necesarul pentru curs, mașini de cusut, accesorii și materiale textile vor fi puse gratuit la dispoziția participantelor.

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 35.000 Euro și este asigurat de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine: Lidl România, Grupul EON România și UniCredit Bank.

„Separarea de familie, abandonul, abuzul, instituționalizare, fac ca mulți dintre copiii și tinerii din centre de plasament să fie foarte vulnerabili. Pentru a căpăta încredere în forțele lor, au nevoie de oameni care să le ofere, cu răbdare și perseverență, acceptare necondiționată și încurajare permanentă, dar și de experiențe prin care să își dezvolte abilitățile și să vadă rezultatele muncii lor. Suntem încrezători că programul «Croiește-ți viitorul» le va ajuta pe tinere să își însușească noi abilități ce le vor facilita găsirea unui loc de muncă în viitor, dar și integrarea mai ușoară în societate”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

De cele mai multe ori, la ieșirea din sistem, tinerii din centrele de plasament nu își găsesc locurile de muncă pe care și le doresc, pentru că nu au studiile finalizate sau au finalizat cel mult opt sau zece clase. În plus, traumele prin care au trecut au afectat stima de sine, așa încât tinerii se descurajează ușor în fața unor situații dificile și au nevoie de multă susținere pentru a găsi și a păstra un loc de muncă.

„Acest program, prin activitățile practice pe care le presupune și cu ajutorul voluntarilor Ajungem MARI care lucrează săptămânal în centrele de plasament, le oferă tinerelor încredere în forțele proprii și în rezultatele obținute, prin dobândirea abilităților în domeniul croitoriei, învățând să croiască și să redecoreze haine, dar și deprinderi de viață independentă”, a declarat Iarina Taban, fondator al programului educațional Ajungem MARI al Asociației Lindenfeld.

Cei care doresc să contribuie suplimentar, pentru ca programul „Croiește-ți viitorul” să se extindă la un număr și mai mare de tinere, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau își pot dona ziua de naștere. Mai multe metode prin care se poate susține această cauza pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus