DUMITRU  ŢIGANIUC, „ULTIMUL POET  CU  SATU-N GLAS”

DUMITRU ŢIGANIUC, „ULTIMUL POET CU SATU-N GLAS”

GÂNDURI TRISTE de VASILE LEFTER

Tristă veste într-o dimineață de august capricios! Din inima Bucovinei, scriitorul Georgică Manole mă anunță că poetul și profesorul Dumitru Țiganiuc a plecat din această lume, care l-a prețuit, poate, prea puțin.

Cel plecat spre stele a fost pentru mine mereu Mitică, un prieten din primele zile de facultate ieșeană. Un suflet delicat, sensibil, greu de cucerit ! Veneam amândoi din satul românesc încă nepoluat de minciună și trădare. Anii studenției, cinci la număr, au fost minunați. Am locuit mereu în aceeași cameră și niciodată nu ne-am certat, deși deseori ne duelam în idei. Aproape de fiecare dată , eram printre primii căruia îi citea ultimele poezii, scrise chiar în miez de noapte. Sufletul său pătruns de miracolul eminescian era aplecat și spre marii scriitori ruși, pe care îi cunoștea ca nimeni altul. Vibra deopotrivă și la poezia contemporană cu inflexiuni ale sufletului slav. Esenin era idolul său de peste Prut. Îmi recita cu mult suflu sensibil cele mai difuzate poezii care circulau la noi prin admirabila traducere a lui George Lesnea. O strofă eseniană a fost parola mea la un telefon dat lui Mitică, ținând loc de identificare : Mă scoală mai devreme, scumpă mamă / În tindă lampa aprinzând / În Rusia poet de seamă / Se spune că ajunge-voi curând.” Mi-a rostit repede numele, știind că un singur om deține acest mic detaliu din tinerețéa noastră. Sunt mândru de această fulgurantă întâmplare!

Poeții la modă în Rusia și în Europa ajungeau rar în revistele românești de cultură. Apăreau însă generos în “Literatura Sovietica”,î n limba spaniolă. De aici îi traduceam cu drag, bucurându-se că e la curent cu o direcție nouă în poezia europeană. Din Evtușenco făcuse o pasiune!

Ne-am întâlnit și după facultate. A venit spre mine la Poarta Vrancei, unde funcționam ca profesor, într-un moment de cumpănă în plan uman. Și-a încărcat bateriile și a mers mai departe, revenind la linia de plutire. Avea mereu grijă să-mi trimită cărțile pe care le publica. La rându-mi, i le trimiteam pe ale mele. Am ținut legătura prin telefon. Răspundea din ce în ce mai rar. Se izolase de oameni, orice încercare de readucere în prim-plan fiind sortită eșecului.

Poetul Dumitru Țiganiuc nu este doar al Bucovinei. El aparține românilor, pe care i-a prețuit întotdeauna. Cărțile de poezie scrise de prietenul meu Dumitru Țiganuc din păcate nu sunt suficient cunoscute. Celebrii copii cu cheile de gât odinioară ar trebui învățați că poezia ce le-a fost dedicată a izvorât dintr-o tristă realitate românească. Acești copii lăsați de mici singuri acasă cu cheile de gât sunt astăzi maturi, plecați poate departe pentru a oferi celor mici o nouă șansă.

Prietenul și colegul Mitică Țiganiuc s-a grăbit puțin prin această plecare spre alte tărâmuri. L-au obosit prea devreme izolarea, singurătatea, dar și lehamitea față de o lume în care valorile adevărate sunt lăsate în uitare. Bucovina l-a prețuit. Țara, mai puțin!

Adio, dragă prietene frământat mereu de mari întrebări, mereu nemulțumit de ceea ce se întâmplă lângă tine! Cât vom viețui pe acest pământ din mila Sfântului, vom continua să-ți auzim frumosul tău glas poetic. Nu vom uita să aprindem o lumânare întru pomenirea ta.

Să-ți fie somnul lin !”

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus