Din luna august, de la aeroportul Salcea, cursă low-cost Suceava- Londra!

Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, prin directorul de comunicare Doug Oliver, deschiderea unei curse Suceava-Londra-aeroportul Luton, începând din data de 19 august, care va avea frecvența de patru ori pe săptămână.

„La Suceava vom avea, din data de 19 august, curse spre Londra de patru ori pe săptămână, respectiv luni, miercuri, vineri și duminică, cu prețuri plecând de la 129 de lei. Momentan avem peste 420 de rute, în principal spre Vestul Europei. Căutăm să atragem călători care să viziteze România, în principal monumentele istorice de aici”, a declarat printre altele directorul  Doug Oliver.

Wizz Air – cea mai mare companie din Europa de Est – a ajuns să transporte 20 de milioane de pasageri, operând cu avioane Airbus A320, şi din luna mai a.c., cu A321.

In prezent, compania maghiară operează curse din România spre Londra (Luton) de pe aeroporturile din București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Sibiu, Timișoara și Târgu Mureș.

Directorul Aeroportului Suceava, Ioan Măriuţa, a declarat că dotarea modernă a aeroportului poate face față oricăarei aeronave a companiei Wizz Air și nu numai, la ora actuală putând fi procesați circa 200-250 pasageri pe oră.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, prezent la conferința de presă, a declarat că autorităţile judeţene au în vedere şi contractarea unor zboruri directe la Barcelona- Spania, la Torino, Milano și Roma în Italia, precum şi la Bruxelles în Belgia.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus