Deputatul Cristian Achiței și-a depus candidatura pentru conducerea organizației județene PNL

Luni, deputatul Cristian Achiţei și-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Botoşani.

Cu acest prilej acesta a făcut o scurtă declarație mass-mediei locale, din care am reținut:” După o analiză extrem de obiectivă, atentă şi responsabilă şi după discuţii pe care le-am avut în ultima lună şi jumătate în tot judeţul Botoşani, astăzi mi-am depus candidatura oficială pentru funcţia de preşedinte al Biroului Politic Judeţean al Partidului Naţional Liberal -Filiala Botoşani. Asta este şi în spiritul competiţiei interne, care ar trebui să aducă un plus de valoare  în dezbaterea internă din partid. Ce îmi mai doresc eu pentru partid, pentru că acum vorbim de partid şi nu despre oameni? Îmi doresc ca sâmbătă, cei care vor veni acolo, să voteze pentru partid, pentru un birou politic judeţean puternic, pentru că după ziua de sâmbătă şi după încheierea luptelor interne din PNL Botoşani, adevărata luptă pe care trebuie să o ducem este cu adversarii din PSD, care ne duc acum pe o cale a populismului deşănţat”.
Sâmbătă, liberalii botoșăneni sunt chemați să aleagă prin vot noua conducere a partidului.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus