Demersuri în vederea relocării, la București, a Agenției Europene pentru Medicamente

Demersuri în vederea relocării, la București, a Agenției Europene pentru Medicamente

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, măsurile necesare pentru depunerea candidaturii României în vederea relocării, la București, a Agenției Europene pentru Medicamente, în contextul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană.

Relocarea la București a Agenției Europene pentru Medicamente, organism descentralizat al UE, care are ca principală responsabilitate protecția și promovarea sănătății publice, reprezintă o oportunitate pentru România, în contextul în care țara noastră nu găzduiește, în acest moment, sediul unei agenții europene. Atragerea unui sediu de agenție a UE în țara noastră ar contribui la creșterea prestigiului României ca stat membru și a vizibilității în cadrul instituțiilor europene.

Potrivit ordonanței de urgență aprobate de Executiv, Secretariatul General al Guvernului, în numele statului român, va realiza demersurile necesare și va lua măsuri pentru a identifica sau selecta un imobil necesar pregătirii și participării României la procesul demarat la solicitarea instituțiilor  Uniunii Europene, în vederea relocării unor instituții/agenții ale UE.

Potrivit ordonanței de urgență aprobate de Executiv în ședința de astăzi, Secretariatul General al Guvernului va lua cu prioritate măsurile pentru a identifica un imobil, proprietate publică sau privată a statului, situat pe teritoriul României, care să corespundă cerințelor solicitate destinației de sediu al instituției/agenției ce urmează a fi relocată.

În cazul în care nu va fi identificat un astfel de imobil, SGG  va iniția o procedură transparentă și nediscriminatorie de selecție pe piață a imobilului care să îndeplinească condițiile solicitate de instituțiile  Uniunii Europene. Procedura de selecție se stabilește prin ordin al secretarului general al Guvernului, care va fi publicat în Monitorul Oficial.

Ulterior derulării procedurii și selectării imobilului, Secretariatul General al Guvernului va lua măsurile necesare în vederea includerii imobilului respectiv în dosarul de candidatură a României.

Actul normativ aprobat prevede că, în situația câștigării de către România a procesului de relocare, contractul de închiriere se negociază și se încheie între instituția/agenția UE și proprietarul imobilului.

 

În contextul notificării de către Marea Britanie a intenției de ieșire din Uniunea Europeană, agențiile europene care își au în prezent sediul în Marea Britanie/Londra, respectiv Autoritatea Bancară Europeană și Agenția Europeană pentru Medicamente, trebuie relocate.

Până în prezent, 20 de state membre UE au prezentat oferte de găzduire a agențiilor  – 10 state pentru relocarea Agenției Europene pentru Medicamente, 2 state pentru relocarea Autorității Bancare Europene și 8 state pentru relocarea ambelor agenții.

România, Bulgaria, Croația, Cipru și Slovacia se numără printre statele care nu găzduiesc în acest moment sediul unei agenții europene.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus